rosuArbitrul de centru nu a prins o zi grozavă în „ciocnirea” codașelor, desfășurată sâmbătă dimineață la Caransebeș. Flavius Roșu a luat destule decizii controversate, încurcând serios „borcanele” spre finalul partidei. În minutul 80, Traore a luat un cartonaș galben pentru fault, iar Issa pentru proteste. Sau cel puțin asta a fost impresia din tribune, căci „centralul” a scos în două rânduri carto­nașul din buzunar și era anormal să o facă în cazul aceluiași fotbalist. Câteva minute mai târziu, Issa a mai primit un avertisment și nu a fost eliminat (!?).
În fine, după meci, și Ionuț Popa a atacat prestația „fluierașului” de pe Bega. „Sunt nemulțumit de câteva faze, din punctul meu de vedere ambele goluri ale gazdelor au fost precedate de infracțiuni. La primul gol, a fost fault clar în atac. Traore a respins mingea, adversarul l-a luat cu fulgi cu tot, dar nu s-a acordat cornerul din care a ieșit golul de 1-0. Apoi, înainte de execuția de la golul victoriei pentru gazde, s-a comis un henț, în opinia mea. Este posibil ca ochii mei să fie mai vigi­lenți în cazul arbitrilor, dar eu asta am văzut”, a punctat noul „principal” al formației din Podgorie.

Recomandările redacției