hlistei-craiova1Așteptarea ia sfârșit mâine, la ora 15,00, când UTA coboară în arenă pentru prima reprezentație cu miză din 2015. În Aradul Nou sosește ultima clasată din seria a IV-a, Viitorul Municipal Craiova.
E primul pas din cei unsprezece pe care tabăra roș-albă și-a propus să-i facă apăsat spre liga secundă. „Meci important, cum de altfel vor fi toate. Sperăm să obținem cele 3 puncte, pentru a aborda cu și mai multă încredere celelalte jocuri. Avem aproape tot lotul la dispo­ziție, mizăm pe elanul tinereții unora și pe experiența celorlalți”, anticipează Claudiu Drăgan.
Arădenii i-au învins pe olteni în tur cu 1-0 (gol Hlistei). Trupa condusă din această iarnă de Victor Naicu, fostul fundaș al celor de la U Craiova, speră să părăsească ultima poziție din C4, iar utiștii sunt conștienți că n-au voie să-și privească superficial adversarii. „Nici nu are sens să ne uităm pe clasament, au fost surprize și în prima etapă. Îl cunosc pe Naicu, am jucat contra lui, știu că le insuflă ambiție jucătorilor săi și cred că vor veni să-și vândă scump pielea”, e de părere Drăgan.
Blănaru și Dobrean sunt indisponibili. Roland Nagy ar putea începe cu Bodea – Voicu, Botiș, Filaret, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tudor, Hlistei – Szekely, Silaghi.
În altă ordine de idei, conducerea clubului UTA a anunțat că biletele pentru meciul UTA – Viitorul Municipal Craiova, de sâmbătă, ora 15,00, vor fi puse în vânzare în ziua jocului, la arena Motorul. Prețul tichetelor a rămas neschimbat – 10 lei.
Gruparea roș-albă pune în vânzare și abonamente pentru a doua parte a stagiunii. Costul acestora e de 50 de lei și pot fi cumpărate tot cu ocazia meciului de sâmbătă după-amiază. Un cumpărător de bilet și posesor de abonament vor primi cadou câte o sticlă de vin personalizat de Wine Princess pentru UTA. Numele vor fi anunțate în pauza meciului, iar cadourile pot fi revendicate la sfârșit, de la standurile din curtea interioară de la „Motorul”.

Recomandările redacției