greva functionariSindicatele din administraţie s-au săturat să mai fie purtate cu vorba de Guvernul Ponta, drept pentru care se pregătesc de greva generală. Asta, în condiţiile în care în 20 februarie, a avut loc o grevă de avertisment, pentru a li se dovedi guvernanţilor că nemulţumirile oamenilor sunt reale şi că cineva trebuie să-i ajute. Potrivit celor declarate de Tiberiu Negrei, liderul Sindicatului Funcţionarilor din Primăria Timişoara, la care sunt afiliate sindicatele mai multor primării din judeţul Arad, după greva de avertisment ar fi trebuit să aibă loc o întâlnire între sindicalişti şi reprezen­- tanţii Guvernului, însă lucrul acesta nu s-a întâmplat nici până astăzi. „Ca urmare a protestelor noastre, care au dus la întreruperea programului de lucru, am solicitat ca până pe data de 6 martie să ne întâlnim cu reprezentanţii Guvernului. Acea întâlnire nu a avut loc, şi nu din cauza noastră. Se pare că domnii de la Guvern nu ne bagă în seamă şi dacă nu ne bagă în seamă vom acţiona în consecinţă”, a declarat Negrei.
În aceste condiţii, a fost demarată o campanie de strângere de semnături, pentru declanşarea grevei generale. „Am trimis colegilor din teri­- ­to­riu tabele pentru strângerea de semnături. Pentru a organiza protestul avem nevoie de sem­năturile majorităţii membrilor de sin­dicat. Dacă le vom strânge până în 10 aprilie, Biroul Fede­raţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (n.r.- FNSA) va stabili, probabil în cea de a doua jumătate a lunii aprilie, când va avea loc greva. Dacă nu vom avea numărul de semnături necesare, vom continua le să strângem până vom îndeplini condiţiile”, a mai spus Tiberiu Negrei.
Revendicări minimale
La rândul lor, reprezentanţii naţionali ai  FNSA, susţin că guvernanţii dau dovadă că nu sunt interesaţi să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor grave în ceea ce priveşte salarizarea şi drepturile angajaţilor care îşi desfăşoara activitatea în administraţia publică locală, astfel încât „FNSA va continua acţiunile de protest şi va organiza greva ge­nerală cu întreruperea activităţii timp de o zi  în instituţiile din administraţia publică locală”. Sindicaliştii le mai transmit funcţionarilor că doar împreună vor reuşi să-şi câş­tige drepturile. „Revendicările minimale şi decente ale categoriei de bugetari pe care îi reprezentăm, sunt: reglementarea şi liberali­zarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi sa­lariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii; creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din Ro­mânia sau aplicarea, începând cu 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. […] Fa­cem pe această cale apel către toate organizaţiile sindicale din administraţia publică locală din Ro­mânia să se alăture organizaţiei noastre şi acţiunilor de protest la care participă colegii lor reprezentanţi de către FNSA – cea mai mare federaţie din administraţia publică locală din România”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Valer Suciu, preşedintele FNSA.
Înainte de ultima acţiune de protest, organizată în februarie, nu mai puţin de 234 de sindicalişti, din 15 primării din judeţul Arad au semnat pentru grevă.

Recomandările redacției