bozigiarLiderul din C4 a trecut rapid peste dezamăgirea trăită în runda inaugurală a returului și nu le-a dat nicio șansă celor de la Millenium Giarmata, formația cotată cu șansa a patra la promovarea în Liga a II-a. Sebișenii au deschis repede scorul, au controlat destul de clar ostilitățile, și-au mai creat și alte ocazii de gol, iar desprin­derea pe tabelă era doar o chestiune de timp. Pe lângă cele trei puncte, Na­ționalul câștigă moral pentru „șocul” de peste două săptămâni cu UTA.
Adrian Abrudean a surprins prin faptul că nu a trimis pe teren niciun atacant veritabil, iar „greii” de la mij­loc, Străuț, Apostol sau Huiban au rămas și ei în afara primului „unsprezece”. Din fericire, Bozian și Digbeu au cooperat bine în fața liniei de mijloc, ajutați fiind și de rapizii mijlocași de bandă, Ologu și Călin. La prima fază important de poartă s-a deschis și tabela. În minutul 9, Ologu a bătut bine un corner de pe dreapta, mingea a ajuns cu ceva șansă pe colțul lung la Dicu, iar olteanul a trimis cu latul sub bară. Imediat după aceea, Digbeu l-a eviden­țiat pe Păduraru cu un șut din apropiere, pentru ca timișenii să reacționeze prin Fuchs, a cărui execuție de la 20 de metri a ocolit de puțin vinclul. Veteranul Leuca a finalizat și el de la semidistanță, dar Lazea a respins din fața porții, în timp ce Miron a intuit direcția șutului lui Mihuța. Repriza s-a încheiat cu o mare ocazie a sebișenilor la șutul lui Călin din 12 metri, respins cu piciorul de Păduraru.
Echipa lui Abrudean a început și mai decisă repriza secundă și după atenționările lui Digbeu și Bozian s-a făcut 0-2. Același Bozian a centrat din corner, Dicu s-a înălțat din mijlocul careului și a trimis balonul cu capul la colțul lung, bară-gol. Era minutul 54 și sebișenii aveau sub control lucrurile, cu toate că Miron a mai avut treabă la șutul puternic al lui Beloescu. Odată cu intrarea pe teren a lui Ionuț Radu, numărul ocaziilor din gura porții s-au înmulțit și asta pentru că puternicul atacant a apărut mai des la finalizare cu o reluare cu capul peste poartă, dar și un semiluft din poziție bună. Contrar cursului jocului, gazdelor au primit o lovitură de la 11 metri la o imprudență făcută de Bier asupra lui Fuchs. Beloescu a executat în bătaie de joc printr-o scăriță ce a lovit bara, prilej pentru vizitatori să încheie defintiv conturile. În minutul 85, Bozian a executat o lovitură liberă în careu, de unde Ionuț Radu a reluat din drop la colțul scurt. 0-3, rezultat final.
Formații:
Millenium Giarmata: Păduraru – Firan (46 Bolțașu, 68 Leonte), Artimon, Gîrba, Dancia – Mihuța, Leuca – Ștefan, Fuchs, Beloescu (82 Ilinca) – Bîrză (77 Gideon).
Sebiș: Miron – Miheț, Dicu, Bier, Neacșu – Ologu (57 Huiban), Poiană (74 Străuț), Lazea, Călin – Digbeu (65 I. Radu), Bozian (85 Sulea).
Arbitri: Denis Haidiner (Hunedoara) – Ovidiu Timar (Marghita), Cristian Petrean (Deva).
Observatori FRF: Lucian Glogo­viceanu (Reșița) și Teodor Biriș (Hunedoara).

Recomandările redacției