filiReprofilat din mijlocaș de bandă atacant, Vlad Filimon și-a făcut excelent treaba în meciul cu Nuova Mama Mia Becicherecul Mic. A apărut deseori la finalizare, a marcat și un gol la o fază la care adversarii s-ar fi așteptat cel mai puțin.
Fără a avea un fizic impunător, fostul fotbalist al Gloriei a marcat cu capul dintre fundașii centrali ai timi­șenilor, care au ignorat poziționarea sa la cornerul bătut bine de Stănaia. „E o schemă lucrată și exersată des, îndeosebi la antrenamentele de joi. Sunt, ca să spun așa, arma secretă la fazele fixe, ținând cont de faptul că nu sunt prea înalt și adversarii nu țin cont prea mult de mine. Am avut ocazii și cu piciorul, două-trei șuturi apărate de portar, plus acea bară. Era bine să fac dubla, poate eram mai liniștiți în prelungiri. Dar, e bine și așa, ținând cont că am câștigat împotriva unei echipe bune. Ne-au luat cam de sus după ce ne-au bătut 8-0 în tur, noi ne doream foarte mult să demonstrăm că ne-am schimbat în bine și ca ultimele rezultate nu au fost deloc întâmplătoare”, a spus fotbalistul de 21 de ani.
Filimon face parte din „contingentul” Gloria, ce a venit la Ineu la începutul lunii noiembrie și care a schimbat în bine fața echipei lui Sculici. „E foarte bine la Ineu, avem toate condițiile să facem performanță. Salariile vin la timp, facem zilnic antrenamente bune, suntem un grup din ce în ce mai unit și valoros. Personal, m-am obișnuit cu noul post în teren, cel de atacant, sper să-mi ajut cât mai mult echipa cu pase, goluri, ceea ce pot și eu”, a adăugat fotbalistul care a mai înscris în ultima etapă a turului, în partida de pe teren propriu cu Turceniul.

Recomandările redacției