vale

A lăsat o întreagă familie îndoliată, după o lungă luptă de supravieţuire, care s-a sfârşit ieri, în jurul orei 13.30. Medicii secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean Timişoara l-au declarat mort pe tânărul de numai 35 de ani, după ce vreme de două săptămâni Vale a fost ţinut în viaţă de aparate respiratorii.
Soţul prezentatoarei Televiziunii Arad, Valentin Costea a murit. KID-ul era unul dintre cei mai cunoscuţi organizatori de curse de maşini şi totodată unul dintre cei mai apreciaţi specialişti în tunning auto din România. În urmă cu două săptămâni, el a fost bătut cu brutalitate de către un angajat, care a vrut să-l jefuiască.
În cursul zilei de 10 martie, victima jafului din 5 martie, a intrat în moarte cerebrală. Valentin Costea nu şi-a revenit după operaţia neurochirurgicală suferită, şi în cele din urmă, creierul i-a cedat. Veste cruntă pentru familia şi apropiaţii săi, care mai sperau la însănătoşirea sa, în ciuda prognosticului medicilor, care îi dădeau minime şanse de supravieţuire. Doctorii au spus atunci că este o cursă contra timpului, până şi inima îi va ceda, precizând că în câteva ore sau maxim, o zi, două, Vale îşi va da ultima suflare.
Valentin Costea a fost lovit cu un obiect metalic în cap, în timp ce se afla în atelierul său de tunning, situat într-o zona industrială din Arad. Suspectul, un tânăr de 25 de ani, era drogat, atunci când şi-a lovit patronul. Dorel Hodiş i-a furat telefonul şi, posibil, portmoneul.
Tânărul a rămas inconştient până când a fost găsit de un prieten, care a găsit uşa atelierului încuiată. La faţa locului au ajuns pompierii, poliţiştii şi cei de la SMURD, care, după ce au spart uşa, l-au găsit pe Valentin Costea inconştient şi cu multiple răni la nivelul capului.
Transportat la spital, medicii i-au făcut mai multe radiografii şi au constatat că este foarte grav rănit, astfel că l-au trimis la Timişoara.
Între timp, poliţiştii de la Investigaţii Criminale l-au localizat pe agresor, care, în cele din urmă a fost arestat pentru 30 de zile. Acesta şi-a recunoscut fapta, spunând că l-a agresat pe Costea din cauza situaţiei financiare precare. Făptaşul va fi judecat pentru omor sau lovituri cauzatoare de moarte.
Adevărul de drept… penal
Procurorul  Dan Aurelian Ursu, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lngă Tribunalul Arad,
ne-a declarat, în exclusivitate, că dosarul se află în atenţia acestora şi, în funcţie de înscrisurile constatatoare ale morţii, se vor lua măsurile necesare.
„Dacă victima a murit, nu mai vorbim de o infracţiune continuă, în consumare… o infracţiune tentată, ci de o infracţiune consumată… ceea ce va duce la schimbarea încadrării”, mai preciza procurorul Ursu, din cadrul Parchetului de pe lngă Tribunalul Arad.
Suspectul în cazul Vale a fost arestat, conform Codului Penal, pentru fapte săvârşite în baza art. 189, şi anume tentativă la infracţiunea de omor.
Articolul 183 – aliniat unic – care face referire la art. 180 – 182 – ne spune negru pe alb că între 5 şi 15 ani se va face puşcărie dacă vorbim de lovituri cauzatoare de moarte, ceea ce, aici, nu este vorba…
Prin urmare, dacă tentativa a căzut, rămâne doar infracţiunea de omor, despre care juriştii spun că este deosebit de gravă.
În peste 90 la sută din cazuri, schimbarea încadrării juridice a fost îndreptată spre omor deosebit de grav…
…care va duce la mulţi, mulţi ani de închisoare…
Claudia Gavra
Cristian Cotuna
Dacian Don

 

Recomandările redacției