plouffesimFără a străluci, vicecampioanele României au făcut primul pas spre „careul de ași” al prezentei ediții a Ligii Naționale de baschet feminin. În primul meci al sfertului cu BCM Danzio Timișoara, Univ. Goldiș ICIM Arad a apăsat cât a trebuit de accelerator și, deși scorul s-a păstrat în limite normale, situația a fost în permanență sub control.
De data aceasta, extremele „galben-albastrelor”, Broszovsky, Engelman și conducătoarea de joc, Samburska, au fost punctele forte, sub panou remarcându-se Plouffe și parțial Milovanovic. Totuși, titlul de MPV al confruntării din Polivalenta arădeană a fost adjudecat de sârboiaca Pesovic, autoare a 22 de puncte! Câștigând fiecare sfert, cu execepția celui de-al treilea când a fost egalitate: 19-19, elevele lui Araujo  vor încheia, cel mai probabil, conturile cu teamul de pe Bega sâmbătă, când e programată partida cu numărul doi.
Formații și marcatoare:
Univ. Goldiș ICIM Arad: Engelman 15, Plouffe 14, Samburska 13, Brosovszky 12, Milovanovic 9, Broomfield 7, Simmons 2, Crăciun, Mercea Nagy.
Danzio: Pesovic 22, Karakasevic 16, Maksimoviic 9, Stoiedin 6, Dumitrache 6, Jovovic.

Recomandările redacției