pamant

„Săptămâna Pământului în Arad”, proiect demarat în 2011 și ajuns anul acesta la a cincea ediție, este o campanie de conștientizare a problemelor de mediu, prin care arădenii de toate vârstele sunt încurajați să își aducă propria contribuție pentru îmbunătățirea calității mediului înconjurător.

Acţiunile se vor derula în perioada 23-28 martie în mai multe locaţii din municipiul şi judeţul Arad.

Astfel, marți, miercuri și joi se vor desfășura la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” o conferință și un atelier de lucru vizând risipa și calitatea apei, precum și simpozionul regional „Probleme actuale ale omenirii”, ediția a patra.

În paralel, în alte școli din municipiu se vor planta copaci împreună cu elevii.

Continuând tradiția din anii precedenți, cele mai importante evenimente din cadrul „Săptămânii Pământului în Arad” vor fi acțiunile zilnice de ecologizare pe malul Mureșului, strada Voinicilor, pe drumurile spre Șofronea și Nădlac, în Sâmbăteni și Pâncota și bine-cunoscuta zi de curățenie în Parcul Natural Lunca Mureșului.

Apogeul săptămânii se va atinge sâmbătă seara, când după turul de ciclism urban arădenii sunt aşteptaţi în fața Primăriei pentru a celebra “Ora Pământului”, dar nu oricum, ci pe muzică unplugged și pe întuneric, întrucât iluminatul public în centrul orașului și cel arhitectural al clădirilor emblematice vor fi întrerupte pe parcusul acestei ore.

Responsabili cu această inițiativă sunt Primăria Municipiului Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Centrul Municipal de Cultură, Asociația Studenților Mediciniști Arădeni, Asociaţia Arad Capitala Europeana a Culturii 2021, Cetatea Voluntarilor, Foto Club Arad, Asociația Educatio, Direcția de Dezvoltare și Asistență Comuniară, Inspectoratul Școlar Județean, Domus Caritatis, Parcul Natural Lunca Mureșului, Bicicliștii Amatori, Condor Club Arad, Cercetașii arădeni, Asociația Zarand, Ofensiva Tinerilor, Liga Studenților U.V.V.G., ELSA Arad și Asociația Studenților Informaticieni U.V.V.G., precum și Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”.

 

Recomandările redacției