Tâmpenii contemporane

Nu ştiu de ce, dar fiecare partid aflat pe picior de plecare de la guvernare încearcă să-şi consolideze politrucii în fruntea instituţiilor descentralizate din teritoriu, organizând în acest sens fel de fel de „concursuri” de „atestare pe post”. Dincolo de penibilul situaţiei, aceste concursuri aranjate s-au dovedit a fi extrem de păguboase pentru noi, contribuabilii de rând. De ce? Deoarece foarte mulţi dintre şefii instituţiilor descentralizate, care au fost schimbaţi din aceste funcţii de către noii veniţi la putere, s-au simţit „nedreptăţiţi” şi „ofensaţi” de această procedură, adresându-se instanţelor de judecată pe motiv de „destituire abuzivă”. De cele mai multe ori au câştigat procesele cu pricina, ocupându-şi iar funcţiile deţinute anterior. Iar noi, contribuabilii de rând, ne-am trezit obligaţi să le plătim salarii grase, maşini de serviciu, secretare şi tot felul de alte „beneficii”. Alteori ne-am trezit în situaţii absolut penibile, când la conducerea instituţiilor descentralizate se aflau câte doi directori în acelaşi timp, unul desemnat de către autoritatea politică nou-venită la putere, iar celălalt impus de către autoritatea judecătorească prin sentinţă definitivă. Pe de altă parte, amestecul grosolan al politicului în zona desemnării directorilor de instituţii descentralizate a contribuit şi la prostituarea acestei demnităţi publice. S-a ajuns în situaţia în care oameni cu adevărat de valoare să refuze să accepte pentru ca să fie desemnaţi într-o funcţie sau alta de conducere, tocmai pentru a evita ruinarea propriei imagini publice sau profesionale, pe care fiecare dintre aceste distinse personalităţi şi-a construit-o, cu greu şi cu sacrificii, într-o viaţă de om. Aşa s-a ajuns în situaţia în care oferta politică a partidelor a sărăcit extrem de mult în domeniile care necesită o pregătire mai specială, precum cultura, învăţământul, cercetarea, economia sau ştiinţele aplicate. Însă, această jenă a implicării publice a personalităţilor contemporane n-a fost nicidecum analizată „la sânge” în cabinetele partidelor politice. Dimpotrivă, politruci de tot felul s-au trezit îndreptăţiţi să se „autopropună” sau să fie propuşi în fruntea instituţiilor descentralizate. Nu există nici o jenă din acest punct de vedere. Ei se pricep la toate, chiar dacă n-au competenţele necesare. „Trebuie să ştii să conduci, chiar dacă nu te pricepi la domeniul respectiv” – circula înainte de 1989 printre absolvenţii de la „Ştefan Gheorghiu”. Ei bine, iată că tâmpenia a recidivat. Rădăcinile prostiei se pare că sunt perene, iar ruşinea sau teama de ridicol nu mai reprezintă un obstacol în calea căţărării pe cele mai înalte scaune ale demnităţii publice. Cât va mai dura acest fenomen insalubru? Fireşte, până când apare un alt mod de a face politică…