purcaruPreşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, spune că „noul PDL, pitit sub titulatura de PNL” este tot mai resemnat la ideea că şansele lor de a accede la guvernare înainte de ale­gerile din 2016 se apropie tot mai mult de zero. Aceasta, mai ales în contextul ultimelor evoluţii pe scena politică românească. „Imediat după victoria în alegeri a lui Klaus Ioha­nnis, pe care s-au grăbit să şi-o asume, pedeliştii vopsiţi au anun­ţat că până la sfârşitul lui martie 2015 ei vor fi la guvernare, puşi cu sila de către preşedintele nou ales. A trecut şi ianuarie 2015, iar pe la jumătatea lui februarie şi-au schimbat orizontul de aşteptare, până de Sfintele Paşti. A început martie, iar ei au început să fie tot mai descurajaţi, mai ales că preşe­dintele Iohannis nu dădea semne că ar dori să-i aducă la guvernare pe clienţii DNA, apăraţi zece ani de către Traian Băsescu. Au acceptat inclusiv să îi coopteze pe Geoană şi Vanghelie, care i-au «aburit» că le vor aduce o sută de parlamentari de la PSD. Au constatat, cu regret, că nici această variantă nu merge. Au lansat, prin postacii lor, certitudinea «trădării» UNPR, iar Gabriel Oprea le-a trântit, public, uşa în nas. Au alimentat ipoteza ruperii Partidului Conservator, speculând dezbaterile interne pe marginea strategiei partidului pri­vind participarea la alegeri. Aşa că, în ciuda faptului că Alina Gorghiu face în continuu vocalize, ca să arate că Guvernul Ponta nu este bun de nimic şi că populaţia nu îl mai vrea, au înţeles şi ei că următorul termen limită pe care şi-l pot fixa pentru a accede la guvernare este Paştele Cailor”,spune  Purcaru. Totuşi, acestea sunt ipoteze de lucru. Iar una dintre ele poate fi şi aceea în care Guvernul se face din ce în ce mai mic. Adică unii dintre miniştri cad precum spicele sub seceră…

Recomandările redacției