arionReprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) trag un nou semnal de alarmă cu privire la situaţia politico-militară din Estul Europei, cu Rusia care devine din ce în ce mai ameninţătoare la adresa statelor NATO, în timp ce mulţi dintre politicienii români tratează problemele de apărare cu „o inconştienţă criminală”. Locotenent-colonelul (r) Vasile Arion, preşedintele Filialei Arad a SCMD, susţine că, potrivit multor miliatari de prestigiu, situaţia siguranţei naţionale ar trebui să fie în centrul atenţiei decidenţilor politici, însă acest lucru nu se prea întâmplă. „Domnul general de brigadă (r) conf. univ. dr. Mircea Mîndru, care este membru al Clubului Militar de Reflecţie Euroatlantică, fost locţiitor al emisarului Statului Major General de la Shape Belgia, adică exact acolo unde la SACEUR (n.r.- Comandamentul Suprem Aliat pentru Europa), comandantul suprem al forţelor aliate de pe continent începe mai nou dimineaţa cu evaluarea hărţilor militare a părţii răsăritene a Europei. Pe domnul general l-am cunoscut cu ocazia diferitelor activităţi organizate de sindicatul nostru, din care face parte şi domnia sa. Cu francheţe, acesta a declarat recent că «securitatea naţională a României trebuie să fie în centrul atenţiei decidenţilor politici, caracterul obedient al unora dintre cei care au girat funcţiile pu­blice în acest domeniu, inconş­- tienţa lor criminală ne-au adus în situaţia actuală, una cu mult mai periculoasă decât aceea în care se afla România în anul 1940… Securitatea naţională nu se construieşte cu silvicultori sau cu generali a căror singura caliatate este obedienţa… Este suficient să ne uităm la partenerii noştri unguri şi bulgari care trăiesc mirajul Putin mai intens decât conştiinţa apartenenţei la alianţa Nord-Atlantică…». Să sperăm că aceste afirmaţii au fost înţelese aşa  cum trebuie măcar acum de cei care răspund de securitatea  naţională a ţării noastre”, susţine Arion.
„Foştii militari trebuie să ştie cine îi ajută”
Acesta ţine să le transmită foştilor ofiţeri şi subofiţeri că vor fi informaţi cu privire la politicienii care vor susţine iniţiativa deputatului de Arad Ştefan Dalca şi a deputatei Liliana Mincă cu privire la pensiile militarilor, pentru că numele celor care fac ceva pentru rezerva Armatei trebuie cunoscute. „Pentru reglementarea situaţiei pensiilor mi­litare de stat, a fost depusă la Camera Deputaţilor, în dată de 18 martie, o iniţiativă legislativă a preşedintelui Comisiei pentru Egalitate de Şanse din Camera Deputaţilor, domnul Ştefan Dalca, care este parlamentar de Arad şi de vicepreşedintele acestei comisii, doamna deputat Li­liana Mincă. Iniţiativa legislativă a fost semnată de deputaţi şi senatori din tot spectrul politic, proiectul legii fiind finalizat cu aportul a patru miniştri, zece secretari de stat, reprezentanţii direcţiilor juridice şi financiare din toate structurile sistemului naţional de apărare ordine pu­blică şi siguranţa naţională,  dar şi a sindicatelor din aceste structuri. Lista pentru susţinerea acestei iniţiative a rămas deschisă, iar numele semnatarilor acesteia vor fi aduse la cunoştinţa militarilor de toate cate­goriile din Arad, pentru a se cunoaşte cine ne-a ajutat să ne recăpătăm statutul pierdut, demnitatea şi respectul datorat acestei categorii din care facem parte”, a continuat Arion. Preşedintele SCMD Arad susţine că foştii militari nu doresc decât revenirea la situaţia de dinainte de anul 2010.  „După anul 2010 s-a instaurat haosul în sistemul nostru, s-au creat discriminări între diferitele categorii de militari şi au fost încălcate principiile statului de drept. Această reparaţie o aşteptăm, în ciuda promisiunilor, de prea mulţi ani. În logica situaţiei internaţionale din vecinătatea noastră, sperăm că actuala clasa politica nu îşi va mai permite să ignore rezerva Armatei şi să-i acorde atenţia cuvenită pe măsură sarcinilor şi misiunilor ce îi revin. Mulţumim pe această cale tuturor celor implicaţi în demersul de iniţiere a acestui act reparatoriu”, a înche­iat Vasile Arion.

  • Paraschiv Eugen spune:

    Felicitari d-lui presedinte SCMD Arad si multumiri redactiei „Glasul Aradului” pentru interesul manifestat fata de problemele din sistemul national de aparare.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției