pecica detalii
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au formulat, în data 24 martie 2015, propunere de arestare preventivă a inculpatului Sebastian Ovidiu Secianschi, bărbatul care a fost prins de poliţiştii pecicani la doar 15 minute după ce ar fi furat o maşină din faţa unui local public din oraş. Acesta este suspectat de comiterea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul de prelevare de mostre biologice.
“În fapt, din probele administrate până în acest moment procesual, s-a reţinut că inculpatul, însoţit de martorul A.C., în noaptea de 22/23.03.2015, sub influenţa băuturilor alcoolice consumate într-un local din Pecica (consecutiv unei altercaţii cu alte persoane, conduită pentru care a fost sancţionat contravenţional) şi-a însuşit în mod fraudulos cheile unui autoturism, ţinute neglijent pe o masă din apropierea celei la care cei doi au băut, chei pe care le-a utilizat în scopul sustragerii autovehiculului pentru a-l folosi pe nedrept. Astfel, deşi nu poseda permis de conducere, inculpatul a condus autoturismul spre centrul ora;ului, lipsa abilităţilor necesare provocând pierderea controlului asupra autovechiculului care a izbit un stâlp amplasat pe marginea drumului şi a deviat într-un şanţ, cu consecinţa lovirii la cap a martorului. Ulterior, inculpatul a redresat autoturismul continuându-şi deplasarea până în apropierea podului peste râul Mureş, unde a remarcat că, în spatele autovehiculului, rula un echipaj de poliţie, urmare sesizării organelor competente de către adevărata posesoare a autoturismului, împrejurare în care cei doi l-au abandonat, fiind însă depistaţi şi identificaţi de lucrătorii de poliţie”, preciza Biroul de presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Supus testării cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,91 ml/litru alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost solicitat de organele de poliţie să se deplaseze la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, dar a refuzat.
Instanţa de judecată investită cu soluţionarea propunerii, Judecătoria Arad, la termenul stabilit, în data de 25 martie 2015, a admis cererea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.

Recomandările redacției