Nimic nu este mai cumsecade primăvara decât atunci când firul de iarbă iese obraznic din lut şi îşi îndreaptă semeţ capul spre zările albastre şi nemărginite.
Un afiş scurt, cuprinzător şi ademenitor mă anunţă în weekendul ce trecu despre un spectacol oferit arădenilor de cunoscutul cantautor folk, Mircea Vintilă, secondat îndeaproape de arădeanul Daniel Julean. Întâmplarea face ca pe ambii să-i cunosc suficient de bine şi suficient de demult ca să-i pot numi prietenii mei, fără nici un pic de reţinere.
Pe Mircea Vintilă l-am cunoscut cu foarte mulţi ani în urmă, pe vremea când Festivalul „Ritmurile tinereţii“ umplea până la refuz Polivalenta arădeană, în timp ce afară forţele de ordine opreau energic mulţimea de tineri care voiau să intre şi ei cu forţa înăuntru. Era normal, capul de afiş era Mircea Vintilă, produsul Cenaclului Flacăra a lui Adrian Păunescu. Era ceva nou: solistul se acompania cu o chitară rece şi nu avea mişcare scenică, stătea pe un scaun şi cânta melodii deosebite, majoritatea ajunse cu timpul în Fonoteca de Aur: Bade Ioane, Constantin şi Veronica, Un om pe nişte scări, Hanul lui Manuc, Lordul John etc. Era normal să-l îndrăgim: ne oferea altceva decât eram obişnuiţi; era o prezenţă plăcută, ochi adânci, melancolici, fire molcomă de ardelean deşi era get-beget bucureştean, leşinau fetele după el, ce mai. Băieţii se ţineau tari. Împreună cu Liviu Gornic, directorul Clubului tineretului şi cu alţii ne ocupam cu organizarea acelei complexe manifestări, precum şi a altora asemănătoare. Anii de colaborare ne-au unit, ne-au împrietenit. Daniel Julean îl însoţea nu de puţine ori în spectacole. De-abia aşteptam să vină Mircea Vintilă la Arad, să ne întâlnim, să ne vorbim, să ne cânte. Inima grupului de prieteni era întotdeauna Liviu Gornic. Profesor de filosofie la bază, Liviu Gornic reuşea să ţină trează şi vie atmosfera, transformând fiecare întâlnire a noastră într-o adevărată sărbătoare. El era motorul, inima, creierul… Apoi au venit evenimentele din decembrie 1989. Mircea Vintilă venea în continuare la Arad, de cele mai multe ori alături de Florian Pittiş. Organizam împreună cu Liviu Gornic spectacole de muzică şi poezie. Lumea venea, muzica folk nu era uitată, căci vorba folkiştilor, ei nu cântă pe texte, folkiştii cântă pe poezie.
Într-o zi, Liviu Gornic a plecat pentru totdeauna… în lut. Nu a fost uitat. De fiecare dată când Mircea Vintilă venea la Arad, Daniel Julean alături de ceilalţi prieteni îl evocam pe Liviu Gornic, prietenul nostru comun. Împreună cu Daniel Julean am scris un cântec în memoria lui Liviu Gornic…
Mircea Vintilă a susţinut în acest weekend un concert la Arad.
A doua zi, la iniţiativa sa, ne-am dus la mormântul lui Liviu Gornic să-i aprindem o lumânare. Eram trişti, lipsa lui de atâta vreme ne-a întristat. Apoi brusc, ne-am luminat: în colţul mormântului lui Liviu Gornic a răsărit din lut un fir obraznic de iarbă. Toţi trei am recunoscut în el spiritul veşnic al lui Liviu Gornic.
Mircea Vintilă nu este numai un mare artist. El este şi un mare om, un mare prieten care nu-şi uită prietenii.
