icimEşecul de la Târgovişte trebuie uitat, pentru că astăzi, de la ora 18,15, are loc meciul 2 al semifinalei dintre Univ Goldiş ICIM Arad şi CSM. La adăpostul victoriei de pe teren propriu, campioanele vin la Arad cu moral excelent, însă arădencele par hotărâte să împingă duelul în decisiv. Nu va fi uşor câtă vreme motorul echipei, Meighann Simmons, este „gripat”. Americanca are entorsă la gleznă și are șanse mici să fie recuperată până la ora partidei.
„Avem acum avantajul terenului propriu şi vom încerca să pro­fităm de el. Asemenea eşecuri se mai întâmplă, pentru că aşa e viaţa. La Târgovişte am avut o seară dificilă. Sunt convins că nu o vom mai repeta. Mergem mai departe, vom face totul să egalăm situaţia”, a spus antrenorul Jose Araujo.
„Chiar dacă am pierdut la diferenţă mare ne vom juca şansa până la capăt. Le cer încredere tuturor celor care simt alături de noi. Eu unul cred în capacitatea fetelor şi a băncii tehnice de a se aduna şi de a pregăti un meci mare. Am mai trecut prin momente grele din care am ieşit cu succes. Am răsturnat calcule când nimeni nu dădea vreo şansă. Îi aşteptăm la sală pe toţi cei care s-au bucurat alături de noi de atâtea ori”, a adăugat și preşe­dintele Marcel Urban.
Ca de obicei, biletele se vând la Sala Sporturilor din orașul nostru, contra sumei de 5 lei bucata.

Recomandările redacției