LPF 2009 - POLI IASI - ASTRA PLOIESTIFostul arbitru FIFA Nicolae Rainea, considerat unul dintre cei mai buni arbitri români, a decedat, miercuri, la vârsta de 81 de ani, informează Federaţia Română de Fotbal (FRF). Cel mai titrat arbitru român a condus 400 de meciuri în prima ligă, a arbitrat 115 meciuri internaţionale şi a participat la trei ediţii ale Cupei Mondiale.
Fostul arbitru FIFA Nicolae Rainea a decedat din cauza unor complicaţii pulmonare şi cardiace severe, pe fondul unor afecţiuni cronice mai vechi, potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă din Galaţi unde acesta era internat de câteva zile.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, Lucica Grigorică, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că Nicolae Rainea a fost internat la sfârşitul săptămânii trecute la secţia de terapie intensivă a unităţii medicale, având complicaţii severe pulmonare şi cardiace.
„Pacientul s-a prezentat la sfârşitul săptămânii la spital unde a fost internat, prezentând complicaţii severe pulmonare şi cardiace. El a fost internat la secţia de terapie intensivă într-o stare gravă de sănătate, iar astăzi dimineaţă (n.r. – miercuri) a decedat”, a declarat Lucica Grigorică
Născut pe 19 noiembrie 1933, la Brăila, Nicolae Rainea şi-a început cariera ca fotbalist, evoluând pentru Laminorul Brăila, Metalul Piatra Neamţ şi Constructorul Bârlad.
În 1959, a devenit arbitru, iar după trei ani a promovat în lotul divizionar. A debutat în Liga 1 în 1965, iar după două sezoane a primit ecusonul FIFA.
După ce s-a retras din arbitraj în 1984, a fost observator şi apoi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Galaţi. De asemenea, Nicolae Rainea a fost membru şi preşedinte onorific al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Recomandările redacției