tramvai

Cinci tramvaie „Imperio”, produse la Arad, circulă în municipiu, pe linia 3, respectiv pe traseul Făt-Frumos – Gara Aradul Nou, iar cel de-al şaselea şi ultimul din primul lot cumpărate de Primăria Arad va intra în circulaţie în zilele viitoare.

Conform directorului tehnic al Companiei de Transport Public Arad, Petru Cuvineanu, cel de-al şaselea tramvai a fost livrat de reprezentanţii Fabricii de Tramvaie, acesta urmând să fie înregistrat de Primăria Municipiului Arad, după care va fi înmatriculat şi asigurat. Când aceste proceduri vor fi finalizate tramvaiul va intra în circulaţie.

„Fabrica de tramvaie a livrat la termen toate cele şase garnituri, conform contractului, dintre care, primele două au fost livrate chiar înainte de termenul stabilit”, a precizat Petru Cuvineanu.

Cele şase tramvaie Imperio sunt primele tramvaie noi pe care municipalitatea arădeană le-a cumpărat din 1982 încoace.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunţat că administraţia locală intenţionează să acceseze fonduri europene pentru a mai achiziţiona tramvaie noi.

Licitaţia pentru achiziţia a şase tramvaie noi a fost lansată de Primăria Arad în anul 2013. Finanţarea provine dintr-un credit pe care Primăria municipiului Arad l-a contractat de la BERD.

Tramvaiul „Imperio” este primul tramvai românesc produs la Arad în parteneriat cu Siemens şi care costă aproximativ 1,7 milioane de euro.

Modelul are podeaua joasă şi are între 168 şi 240 de locuri, în funcţie de numărul de module din care este compus, respectiv trei sau patru.

Tramvaiul „Imperio” care circulă prin Arad, este unul particularizat, făcut special pentru municipiul  de pe Mureş.

Are 27 metri lungime, poate circula cu o viteză de 70 km la oră, are 40 de locuri pe scaune şi 160 de locuri în picioare.

De asemenea, tramvaiul are cel mai redus consum, adică 0,64 KW/km. Tramvaiul are şi o zonă destinată persoanelor cu handicap.

Totodată, tramvaiul are sistem electronic de afişaj, sistem e-tiketing şi sistem de supraveghere video.

Recomandările redacției