amnistie

Amnistia fiscală a fost una dintre temele dezbătute în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de la începutul acestei săptămâni. Zeci de pensionari vor fi scutiți de plata debitelor imputate de Casa Județeană de Pensii, în baza Legii 125/2014 privind amnistia fiscală. Scutirile se fac pentru debite ce nu au fost constituite din vina pensionarilor.

Pe scurt, în baza legislaţiei, pensionarii pot fi în două cazuri. Cei care au suportat sau suportă reţineri din pensii, urmare a unor decizii de impuneri emise de casele de pensii privind recuperarea unor sume considerate ca fiind încasate necuvenit nu vor mai avea reţineri pe pensii. Celor care, după data de 1 ianuarie 2011 au suportat reţineri din pensii urmare a unor decizii de impuneri emise de casele de pensii privind recuperarea unor sume considerate a fi fost încasate necuvenit, li se restituie respectivele sume, în termen de cinci ani începând cu anul 2015 – 20 la sută, pe an.

De amnistia fiscală s-a ocupat o comisie constituită la nivelul Casei Judeţene de Pensii Arad. „În cadrul Casei Judeţene de Pensii Arad, s-a constituit o comisie care a identificat cazurile aflate în evidenţa sistemului public de pensii la data apariţiei Legii nr.125/2014 şi s-a stabilit: procedura pentru scutirea de la plata debitelor provenite din pensii constatate după data de 1 octombrie 2014 şi procedura de efectuare a restituirii sumelor reprezentând debite recuperate total sau parţial în perioada 1 ianuarie 2011- 1 octombrie 2014. S-au verificat toate debitele aflate în soldul contabil la data de 1 octombrie 2014“, a susţinut Mihaela Vasil, director al Casei Judeţene de Pensii Arad.

Astfel, 124 de pensionari au fost identificaţi ca intrând sub incidenţa legii, privind scutirea de la plată a sumelor ramase de recuperat după data de 1 octombrie 2014, din debitele constituite anterior acestei date. Suma totală se ridică la aproape 163.000 de lei, potrivit calculelor CJP Arad.

Restituire doar pe bază de cerere

Sumele cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru insoţitor, provenite din debite şi recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se restituie eşalonat, pe o perioada de cinci ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale. Din octombrie, CJP Arad a înregistrat 45 de cereri de restituire din care, doar 25 au fost analizate şi aprobate. Pensionarii îşi vor primi banii înapoi chiar de luna aceasta, primii care intră în drepturi fiind doar 16 la număr. Atenţie – restituirile se fac doar pe bază de cerere! „Atragem atenţia pensionarilor că, nedepunerea cererii atrage nerestituirea sumelor. Pentru debitele constatate ulterior datei de 1 octombrie 2014 şi care fac obiectul Legii nr.125/2014, Casa Judeţeană de Pensii Arad va proceda la revizuirea deciziei de pensionare, iar pe decizia de modificare a drepturilor va menţiona valoarea debitului care se scuteşte de la plată. Pentru sume plătite necuvenit corespunzătoare perioadei de după data de 1 octombrie 2014 se vor emite decizii de recuperare a acestora“, susţine directorul Casei Judeţene de Pensii.

Din octombrie 2014 şi până în aprilie în acest an, la Casa Judeţeană de Pensii Arad a constatat un număr de 68 de cazuri de debite care, conform Legii 125/2014 sunt scutite de la plată, în sumă totală de 82.664 de lei.

Recomandările redacției