feies1Ca în fiecare sezon din ultimele disputate în eșalonul trei, Național Sebiș a pornit bine, și-a făcut spe­ranțe întemeiate în promovare, dar la un moment da s-a rupt ceva. „Dubla” cu UTA și Minerul Motru o scoate – pratic – din calcule pe gruparea de pe malul Crișului Alb, creând premizele unui „seism”.
Omul din spatele proiectelor sportive sebișene anunță – oarecum – schimbări la toate nivelele clubului, însă, din câte se pare, cel mai amenințat este antrenorul Adrian Abrudean. „O restructurare trebuie făcută. S-au făcut prea multe greșeli începând cu meciul cu UTA și culminând cu partida de sâmbătă. Pe undeva, era de așteptat să pierdem cu Motru, atâta timp cât o parte a jucătorilor care au dus echipa pe primul loc nu s-au aflat pe teren. Nu știu adevăratul motiv al acestor absențe, dar dacă cineva s-a luat doar după zvonuri sau bănuieli și a acționat în consecință, înseamnă că a făcut o mare prostie. În loc să ne folosim toată energia pentru un scop comun, noi mergem pe dezbinare și ambiții, care nu-și găseau locul în acest moment al sezonului. Din păcate, tot ce am reușit sâmbătă a fost să ne dezamăgim suporterii și să ne arătăm limitele ca și club și echipă”, consideră Gheorghe Feieș, care, ca și mulți privitori de pe margine, se întreabă – probabil – de ce Ionuț Radu sau Ologu nu au evolaut deloc sâmbătă, dar și de ce Abrudean nu a simțit forma bună a juniorului Mureșan, pe care l-a trimis pe gazon de abia după pauză.
Primarul Sebișului o vede pe „Bătrâna Doamnă” în Liga II-a și nu neapărat de acum ci: „UTA era promovată de la începutul campionatului. Un club cu un buget de patru ori mai mare decât al nostru, având în spate sprijin important din partea Primăriei municipiului, dar și a altor sponsori puternici, nu avea cum să le lase vreo șansă celorlalți. Iar în viață, peștele mare îl înghite întotdeauna pe cel mic. Noi ne-am luptat cât am putut cu armele noastre, însă nu am avut inteligență în această luptă”.
Acestea fiind spuse, începutul de săptămână se anunță agitat în curtea Naționalului, care acum, la „adevăr”, are 5 puncte în spatele liderului UTA.

Recomandările redacției