codruVineri seară, după victoria de la Fi­liași, UTA urca pe primul loc din C4, în condițiile în care Național Sebiș încă nu disputase întâlnirea cu Minerul Motru. Înainte de a ști deznodământul confruntării de sâmbătă, team-managerul utist Codru Grădinariu aprecia: „Sunt convins că maniera prin care am obținut victoria împotriva Sebișului va avea un recul pe termen mai lung pentru echipa lor. Dar e aspect secundar, așa cum a fost de la începutul campionatului. Noi suntem concentrați pe ce avem noi de făcut până la capăt. Am spus-o întotdeauna, suntem echipa cea mai bună din toate punctele de vedere, cred și știu asta!”
Revenind la succesul din Oltenia, Grădinariu a comentat: „Mă bucur că am trecut și de un meci pe care efectiv n-ai avut cum să-l pregătești decât mental. O conjunctură în care sper să nu mă mai aflu niciodată în toată cariera mea, nu înțeleg cum a primit omologare acel teren, care pune în pericol integritatea tuturor jucătorilor. Și condițiile meteo au fost potrivnice pentru fotbal, organizarea a fost în aceeași notă, cu doar patru copii de mingi, așa că s-au jucat cam 60 de minute. De aceea victoria primește o altă dimensiune, și prin credința băieților până în final că o pot obține. A fost un meci mai greu decât cu Sebișul datorită acestor condiții, băieții chiar merită tot respectul nostru”.
CSO Filiași – UTA 0-1 a fost decis de golul marcat de Cipri Rus în ultimul minut. Autorul golului a intrat în ultima parte a actului secund, când Roli Nagy a trimis pe teren toți jucătorii de atac pe care-i avea pe bancă. „Mă bucur că indiferent cine joacă este implicat maxim, condiție sine qua non pentru a câștiga această luptă pentru promovare”, a comentat team-managerul roș-albilor.

Recomandările redacției