studCentrul Cultural Județean Arad a încheiat săptămâna aceasta, un parteneriat cu Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS).

La semnarea documentului care oficializează colaborarea, Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean, a declarat: „Aradul are numeroși studenți, care pleacă anual în străinătate. Noi îi considerăm foarte valoroși. Mulți dintre ei ajung în funcții de conducere la companii internaționale private sau instituții de elită, nu doar universitare. Știu că vă e greu să fiți departe de casă. România este o țară de care nu reușești să te desparți niciodată. Rămân aici familiile voastre. Părinții voștri vă prețuiesc și vă ajută: mă întreb, oare câte borcane de zacuscă și sarmale zboară de la părinții voștri către voi în fiecare an? E normal să ne asociem cu o organizație de elită a românilor din dispora și să considerăm oportună implicarea ei în activitățile Centrului Cultural. Cred că e timpul ca atât în administrație, cât și în politică să se deschidă un nou drum: al oamenilor performanți, cu studii la universități de elită din țară și din străinătate, un drum al celor care iubesc România nu prin vorbe, ci prin ceea ce fac. Tuturor celor din LSRS, care se întorc sau nu acasă în Săptămâna Mare, le urez sărbători liniștite și calde“

De asemenea, Ana-Maria Dragoș, directorul Centrului Cultural Județean Arad, a susţinut că „LSRS este o asociație foarte activă, cu multe realizări și parteneriate, în România și în afara ei. Colaborarea cu LSRS va fi foarte utilă pentru îmbunătățirea activității pe care o desfășurăm în Arad, dar și pentru extinderea colaborării cu instituții din străinătate, în special din Uniunea Europeană. Am apreciat dorința studenților din LSRS de a se implica, în calitate de voluntari, în acțiunile desfășurate de Centrul Cultural. Aradul este oraș universitar, iar noi dorim să-i atragem pe studenți către activități culturale. Vom încerca să fim și o interfață între studenții din Arad și cei care învață în străinătate, mai ales prin întâlniri culturale în Arad și în centrele universitare din străinătate, unde învață studenți români. Am deschis deja Centrul Cultural către zona multiculturală, europeană și ni se pare firesc să continuăm în această direcție” .

LSRS este o comunitate cu peste 10.000 studenți, organizați în 40 de filiale. Liga dispune de 300 de voluntari activi și are 6 ani de activitate. Liderii ligii cred că a crea o comunitate în afara țării este un obiectiv important pentru politica externă, pentru politica culturală. LSRS promovează educația de calitate și reorientarea către România a studenților care învață în străinătate.

  • Calin Muresan spune:

    Tu trebuie să îți cultivi o atitudine de așteptare
    pozitivă, indiferent de cursul evenimentelor din lumea exterioară sau de
    opiniile celorlalți oameni. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea ”Te-ai
    născut bogat”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în
    timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de
    comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de
    email: mcalin007@gmail.com

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției