S-a săvârşit…

Lupta pe contre a fost una care i-a convenit aproape întodeauna lui Băsescu. Din situații pe muchie de cuțit și-a creat avantaje poziționale din care, ulterior a negociat mereu în favoarea sa. Chiar în cazuri în care aritmetica simplă nu-i dădea dreptate. A știut mereu să transforme lucruri minore în mastodonți astfel încât imaginea de ansamblu a subiectului îl dădea drept câștigător net. Nu mai puțin adevărat este și faptul că victoriile obținute din situații normal perdante au fost facilitate și de către adversar. Mai clar spus i-a mers  pentru că a avut cu cine. Ce a fost însă cert, de netăgăduit este stilul inconfundabil al președintelui proaspăt plecat de la Cotroceni, de a  crea teme de discuție, adică de a face agenda publică.  Un deceniu în care marile noțiuni au fost „statul de drept și justiția independentă”.
Nu neaparat în această ordine, dar în orice caz conceptele au fost lansate de către Băsescu și a sa vestală,  Monica Macovei.
Acum nu mai este preşedinte şi apar deja primele scurt-circuite. După un deceniu de mandate cumulate, fostul președinte este lovit de „silă” față de modul  cum se face justiție. Acum patru luni nu avea aceste deranjamente, când fel de fel de lucruri se întâmplau.  Normal că este foarte comod și reconfortant să fii drept, să fii principial, să pozezi că ai avea chiar un filon democratic, desigur  când e vorba de alții. Însă zâmbetul și voia bună ți se șterg de pe buze atunci când este vorba de tine. Brusc justiția se face într-un „mod răvășit”. Fostul pre­şedinte Traian Băsescu spune că el crede în justiţie, dar nu crede „în justiţia care se face prin zdrobirea cu anticipaţie a inculpatului” şi că, „dacă nu a ucis, dacă nu a violat, dacă nu a falsificat probe, dacă nu s-a sustras urmăririi penale, omul trebuie judecat neîncarcerat”. Ceea ce e corect. În fond, starea naturală a omului nu este aceea de arest preventiv, ci de libertate. Adică pre­zum­tiv nevinovat. Mai departe fostul președinte a spus: „Eu cred în Justi­ţie. Ce vedem mult prea frecvent: – inculpaţi scoşi în cătuşe, cu presa anunţată din vreme”. E drept că şi pe vremea sa s-au întâmplat astfel de lucruri cu cătuşe şi televiziuni. Însă nu cu această cadenţă trebuie să recunoaştem. Dar atunci omul nu avea nici o… silă. Cu toate astea nu poţi să nu te întrebi cum cazuri vechi de câţiva ani sunt  scoase abia acum de la naftalină. Până la urmă este şi acesta un mod de aţi anunţa eşecul celor zece ani de mandate. Prin simplul fapt că acum nu-ţi mai convin nişte stări de fapt,  săvârşite de justiţie care până mai ieri era independentă. Şi noi, naivii, care credeam că a fost tot timpul independentă. Oricum ai suci lucrurile – şi Băsescu este meşter la asta – funcţie de ce interes are să zică azi că albul e negru şi mâine că negrul e alb şi că n-a zis niciodată altfel, nu poţi întinde coarda la infinit. Pentru că „statul de drept” şi „justiţia independentă” s-au săvâr­şit chiar (şi) prin gura sa.  Iar dacă şi aceste două puncte nodale, presupuse ca realizări ale fostului preşedinte, în care mulţi au crezut cu adevărat, sunt puse sub semnul îndoielii, putem spune că n-a rămas  decât nimicul. Din cele două mandate,  care s-au săvârşit…