pe scurt amenzi pe scurt flagrant pe scurt permisFără permis
Un bărbat care a condus un auto­turism fără a deţine permis de conducere a fost depistat în trafic de poliţiştii Serviciului Rutier. Bărbatul de 39 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanilor din municipiu, iar în urma verificărilor s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.                                    (C.G.)

Prinşi în flagrant
Patru persoane au fost prinse în flagrant, în timp ce furau din magazine. Poliţiştii cercetează trei tinere, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, care au fost depistate în timp ce sustrăgeau alimente în valoare de 200 de lei, dintr-un magazin de pe Calea Radnei. Tot în cursul aceleiaşi zile, cele trei tinere au fost depistate într-un alt magazin situat pe strada Banu Mărăcine, în timp ce sustrăgeau diferite produse în va­loare de 920 de lei. De asemenea, poliţiştii cercetează un bărbat de 40 de ani, care a fost depistat în timp ce sustrăgea mai multe bucăţi de ciocolată în valoare de aproximativ 100 de lei, dintr-un magazin de pe raza municipiului. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, pe numele celor în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvâr­şirii infracţiunii de furt.             (C.G.)

Şoferi amendaţi
Poliţiştii rutieri au efectuat mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidente-    lor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 270 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 78.000 de lei. Dintre acestea, 84 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 186 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efec­tuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumu­rile publice.                                  (C.G.)

Recomandările redacției