lupse

Într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru vă informam că locatarii de la bloc ar putea fi obligaţi să îşi cumpere repartitoare pentru toate robinetele cu apă rece şi să încheie contracte de citire a acestor repartitoare cu firme specializate. Asta, de parcă nu ar avea şi aşa destule cheltuieli de plătit.

În aceste condiţii, reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) a trimis câte un memoriu tuturor parlamentarilor arădeni, cerându-le să se opună modificării Legii 51/2007, care reglementează regimul juridic al serviciilor comunitare de utilităţi publice şi a Legii 241/2006, a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare.

Dorina Lupşe, preşedintele ULALA, susţine că propunerea care stabileşte introducerea repartitoarelor a primit suspect de rapid aviz favorabil din partea Comisiei Juridice din Parlament, fără o consultarea prealabilă cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din ţară. „S-a acţionat suspect de repede, astfel încât nu ştim pe seama cui să punem această grabă, pentru că pe noi, asociaţiile de proprietari, nu ne ajută, mai mult ne încurcă. Probabil se urmăresc anumite interese”, a declarat Dorina Lupşe. Nu ar fi pentru prima dată când iniţiatorii unei propuneri legislative au în spate grupuri de interese nelegitime, străine de nevoile omului de rând, astfel încât şi în cazul de faţă ar putea fi vorba despre anumite societăţi comerciale care au nevoie de o bază legală pentru a-şi putea vinde marfa sau pentru a putea încasa un tarif pentru serviciile prestate. „Repartitoarele de apă se vor monta la fel ca şi cele pentru căldură, iar citirea şi calculul vor fi făcute, fie de furnizor, fie de o firmă specializată. Consumul va fi taxat însă tot la branşament, ca şi până acum, astfel încât locatarii vor plăti contravaloarea repartitoarelor, iar ulterior serviciile de citire şi calcul, fără ca aceste cheltuieli suplimentare, ce vor majora costul întreţinerii să aibă rost”, a ţinut să precizeze Dorina Lupşe.

Până acum, doar Claudia Boghicevici a dat un răspuns

Deşi solicitarea ULALA a fost trimisă la începutul lunii, până acum un singur parlamentar de Arad a răspuns. Este vorba despre deputatul Claudia Boghicevici, care şi cu alte ocazii s-a dovedit a fi interesată de problemele asociaţiilor de proprietari. „Singura care ne-a contactat a fost doamna Claudia Boghicevici. Ne informat că solicitarea noatră va fi analizată, urmând ca apoi să se stabilească o poziţie unitară a tuturor parlamentarilor PNL de Arad. De asemenea, ne-a spus că va urmări personal dezbaterile din comisiile de la Camera Deputaţilor şi din plen”, a încheiat Dorina Lupşe.

  • Cetatean spune:

    Repartitoare – singura cale de impartire cinstita a cheltuielilor. Sau, asa nu se va mai putea trai pe spinarea vecinilor ?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției