botis giarmataÎn Vinerea Mare, UTA a abordat pentru prima dată în actuala stagiune un meci din postura de lider. Statutul n-a atras automat o nouă victorie, Millenium Giarmata rămâne „bestia nera” pentru arădeni în acest an competițional.
După trei confruntări solicitante la maxim, băieții lui Roli Nagy au arătat destulă prospețime în debut. Szekely a șters cu capul centrarea lui Voicu, mingea s-a dus puțin pe lângă (4), apoi Hlistei a lobat puțin peste transversală (13). Timișenii s-au regrupat repede și au transmis că UTA va avea viață grea când va încerca să le străpungă defensiva. Bârză a rămas singurul în avanposturi și a fost peri­culos pe un contraatac fulgerător, blocat perfect de Mitrea (17).
Așa a curs scenariul până în ultima parte a reprizei întâi, când Giarmata a lovit prin mai devreme menționatul Bârză: atacantul care a jucat la UTA în liga secundă fără să aibă realizări notabile a prins un șut formidabil de la 25 de metri și mingea s-a dus în ”păianjen”, 0-1 (36). Roș-albii au încheiat în atac, dar tot fără succes.
Deblocarea a venit în primele secvențe din actul doi. Burlă a aruncat mingea în careu din lovitură liberă de pe stânga, Botiș și-a scos din joc adversarul, a tras în portar din 6 metri, Rus a urmărit respingerea și a împins în plasă din careul mic, 1-1 (48). Imediat, autorul golului și Hlistei au ratat desprinderea din situații bune (49).
Intriga a apărut la un henț clar al lui Diarra în careu, pe care centralul Mihai Domșa l-a tratat ciudat, fie nu l-a văzut, fie a decis să lase avantaj, mingea a ricoșat la Szekely, care a reușit să reia spre poartă, deși era strâns marcat. Mingea s-a dus pe lângă și în zadar au așteptat utiștii revenirea arbitrului la infracțiunea inițială după ce avantajul nu s-a materializat, pentru că n-au primit așteptata lovitură de pedeapsă.
Iar s-au așezat bine vizitatorii în defensivă, fără să mai fie preocupați de atac, și iar au avut de tras tare amfitrionii să-i poată desface. Două ocazii mari – la distanță destul de mare una de alta – aveau să mai fie de consemnat până la sfârșit: cap Copil milimetric pe lângă (70) și lovitură liberă respinsă în transversală de portarul Păduraru (90). Patru minute de prelungiri s-au scurs cu Giarmata ”arici” prin careul mare și punctele s-au împărțit.
UTA: Mitrea – Voicu, Botiș, Filaret, Burlă – Strătilă, Tudor, Hlistei (70 Ousmane), Piț (55 Copil) – Rus (79 Silaghi), Szekely.
Millenium: Păduraru – Soare, Avram, Gârba (84 Oneț), Diarra – Leucă (60 Ilinca), Fuchs – Ștefan, Leonte (81 Firan), Mihuța – Bârză.
Arbitri: Mihai Domșa (Aiud) – Ciprian Fiter, Rareș Lakatos (Oradea). Observatori: Ioan Onicaș (Zalău), Alexandru Terheș (Oradea).

Recomandările redacției