petitiaConsilierul Judeţean PNL Dorina Chambré s-a alăturat campaniei de strângere de semnături iniţiată de Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean. Acesta prin demersul său,  denunţă Legea Bugetului, care a adus un minus de  45 de milioane de lei Aradului – Consiliului Judeţean şi Primăriilor. „Aş vrea să mulţumesc numărului mare de semnatari ai petiţiei «Salvaţi Aradul de cleptocraţia PSD», iniţiată de domnul Nicolae Ioţcu, preşedinte al Consi­liului Judeţean, pe 23 martie. Acesta este un semn al solidarităţii arădenilor în faţa abu­zurilor administraţiei pesediste. Avem unul din cele mai dezvoltate judeţe din ţară, un judeţ în care, practic, nu există şomaj. Poli­ti­cienii de la Bucureşti doresc însă să blo­che­ze dezvoltarea Aradului, vor să pună Aradul la remorca altor judeţe, conduse de clientela PSD. Avem reacţii pozitive şi din alte judeţe, oameni care au înţeles mesajul nostru şi au dorit să fie solidari cu noi. Am constatat că există o atmosferă de nemulţumire gene­rală privind modul în care Guvernul a decis să distribuie fondurile bugetare. Toţi cei care deja au semnat petiţia trebuie să ştie că vom lupta împreună pentru ca arădenii să primească cele 45 milioane luate de Guvernul PSD. Săptămâna viitoare vom pune documentul pe masa premierului Victor Ponta”, a afirmat Dorina Chambré.

Recomandările redacției