UAV

Universitatea Aurel Vlaicu (UAV) face parte dintr-un grup de 20 de universităţi româneşti implicate în proiectul „Internaționalizare, echitate și management universitar pentru un învățământ superior de calitate (IEMU)”, finanţat prin programul POSDRU/155/1.2/S/136180. Proiectul  își propune creionarea unei viziuni strategice pentru internaționalizarea învățământului superior din România. „Proiectul s-a desfăşurat în cadrul a trei ateliere de lucru, unde s-a vorbit despre schimbările care trebuie să aibă loc în învăţământul superior românesc până în anul 2025. Universitatea noastră a fost reprezentată de doamna conf. univ. dr. Codruţa Stoica, directorul Departamentului pentru Relaţii Internaţionale, pe care o felicităm pentru că a participat activ la desfăşurarea lucrărilor”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, directorul şcolilor doctorale din cadrul UAV.

În cadrul celor trei ateliere de lucru s-a discutat despre construirea unei viziuni naţionale privind internaționalizarea sistemului de învățământ superior. „Au fost identificați principalii vectori de transformare. De asemenea, au fost dezvoltate cinci scenarii pe baza cărora participanții au estimat principalele tensiuni din 2025, au oferit estimări ale orizontului de așteptare în 2025, precum și transformările necesare în plan instituțional care ar trebui realizate până în 2025 în România. Scenariile vor sta la baza unui document de viziune privind internaționalizarea învățământului superior”, susţine prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV. Potrivit celor declarat de prof. univ. dr. Codruţa Stoica, viziunea constituie un punct de plecare pentru elaborarea unei strategii naționale privind internaționalizarea educației de către un comitet ce include experți români și străini, în colaborare cu Asociația Internațională a Universităților (IAU). „În cadrul celor trei ateliere s-au stabilit factorii care influenţează dezvoltarea învăţământului superior, expansiunea digitizării, educaţia în limba engleză, proliferarea programelor duble, în cel de-al doilea atelier s-au stabilit scenariile, care au fost discutate în cel de al treilea. Acestea sunt: educaţie de calitate la cost redus; metode de învăţare combinate; nuclee de cercetare; mobilitate echilibrată şi nişe de excelenţă care să fie recunoscute pe plan internaţional”, a ţinut să precizeze conf. univ. dr. Codruţa Stoica.

Recomandările redacției