concurs

Cei doi inspectori şcolari adjuncţi ai judeţului Arad, împreună cu directorul Casei Corpului Didactic vor da concurs în data de 4 mai. Lucia Curta, Nicolae Pellegrini şi Larisa Chiţu au trecut peste proba dosarelor, urmând ca la începutul lunii viitoare să susţină proba scrisă şi interviul.

Emoţiile sunt foarte mari, având în vedere modul, cel puţin bizar, în care sunt organizate aceste concursuri. Spre exemplu, Lucia Curta, care a candidat în urmă cu câteva săptămâni pentru postul de inspector şcolar general al judeţului Bihor, a obţinut a doua notă pe ţară, însă a fost picată la banala probă a interviului. „Am luat nota 8,85, doar reprezentantul de la Timişoara reuşind să obţină un punctaj ceva mai mare. Am căzut însă la interviu şi nu reuşesc nici acum să îmi explic motivul… În ceea ce priveşte însă examenul din data de 4 mai, pentru ocuparea postului de inspector şcolar adjunct la ISJ Arad, sper ca lucrurile să nu se repete şi să trec peste proba interviului“, ne-a declarat Lucia Curta.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice organizează concurs pentru ocuparea a două funcţii vacante de inspector şcolar general adjunct din cadrul   ISJ Arad şi a funcţiei vacante de director la Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad.

Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea functiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.

La concurs poate candida personalul didactic care indeplineste, cumulativ, urmatoarele condiţii: este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional; este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diploma de licenţă; este personal didactic titular în învăţământ/intr-o unitate de învăţământ si are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor; are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani; a obţinut calificativul „foarte bine“ în ultimii 5 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent; are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul işi desfaşoară activitatea la data înscrierii la concurs; nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotarare judecătorească definitivă de condamnare penală; este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare; la data susţinerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.

Recomandările redacției