UAV

Senatul Universităţii Aurel Vlaicu a decis miercuri ca universitatea să dea în judecată un ziar regional din Timişoara, ca urmare a publicării unor materiale de presă considerate ca fiind denigratoare. „Senatul Universităţii «Aurel Vlaicu» din Arad, întrunit în şedinţa din data de 22 aprilie 2015 […] hotărăşte: Art 1 Acţionarea în instanţă a Ziarului «Ziua de Vest», la Judecătoria Timişoara, pentru încetarea denigrării Universităţii «Aurel Vlaicu» din Arad cât şi a fostului Rector. Art. 2 Se solicită plata prejudiciului nepatrimonial produs. Daune materiale: 100.000 de lei”, se arată în Hotărârea cu numărul 85 din 22 aprilie 2015 a Senatului UAV. În aceste condiţii, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, directorul Şcolii Doctorale a UAV şi purtător de cuvânt al universităţii, a ţinut să precizeze că este vorba despre un articol apărut luni în ziarul cu pricina, cu titlul „DNA, la o universitate din vestul ţării!”. „Ziua de Vest a scris că DNA e la UAV, că s-au făcut ilegalităţi la Teologia Penticostală, că în 2007, specializarea nu era nici autorizată, nici acreditată, or, în 23 iulie 2007 a fost autorizată de ARACIS. Ziua de Vest a scris că diplomele din perioada 2007-2008 sunt false. Plângerea la DNA a  fost de fapt o anomină semnată de  «Asociaţia pentru Dreptate în Educaţie»”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ. Pentru a demonstra că specializarea de Teologie Penticostală din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale era autorizată în 2007, aceasta ne-a prezentat o adresă a ARACIS din care rezultă acest lucru. „Diplomele nu sunt false, pentru că atunci când au fost eliberate s-au respectat toate prevederile legale”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Plecată fiind din localitate, prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV, a transmis presei  că susţine decizia Senatului.  „În urma discuţiilor şi a hotărârii Senatului la şedinţa din data de 22 aprilie 2015, îmi exprim acordul pentru acţionarea în instanţă la Judecătoria Timişoara a Ziarului Ziua de Vest, pentru denigrarea universităţii şi a fostului rector”, a transmis actualul rector al UAV. „Hotărârea Senatului e foarte clară. De altfel, nu văd cum am putea fi acuzaţi că am fi eliberat diplome false din moment ce studenţii de la specializarea Teologie Penticostală, specializare acreditată provizoriu, au dat examnul de licenţă la Falcultatea de Teologie Ortodoxă, care le-a şi eliberat diplomele”, susţine conf. univ. dr. Octavian Păstorel Gaşpar, prorector al UAV.

Recomandările redacției