Trebuie să recunosc că mă mustră conştiinţa. Am scris în urmă cu ceva vreme un editorial despre Doru Orban, considerat în acte ca (ne)fiind directorul artistic al Filarmonicii de Stat Arad, un material în care relatam despre slugărnicia, duplicitatea, caracterul … individului amintit. Mi-a părut sincer rău pentru bietul om. În special văzând ce a urmat, acţiunile sale ulterioare, m-au făcut să îmi pară şi mai rău, iar remuşcarea mă arde, nu altceva. Regret acum până în adâncul sufletului cum am putut să fiu atât de …blând.
Slugoiul Dorel, pentru a-şi arăta ataşamentul greţos faţă de stăpânul Corneliu Văcean, a votat o decizie aberantă: Orchestra şi Corul Academic al Filarmonicii să susţină două concerte, cu programe diferite, pe săptămână. De ce este aberantă decizia? Am să expun doar trei motive.
În primul rând, nu este făcută din considerente artistice. Hotărârea a fost luată din răzbunare, pentru a fi pedepsiţi şi reduşi la tăcere artiştii care nu mai suportă managementul catastrofal şi comportamentul lui Corneliu Văcean şi al lui Dorel Orban.
Apoi, actul artistic, care în mod normal, într-o societate normală şi într-o instituţie de cultură condusă normal (şi de normali) ar trebui să primeze va avea cumplit de suferit, asta însă doar în cazul în care mai interesează pe cineva. Nu se poate pregăti un concert simfonic, ca să nu mai zic vocal-simfonic, în trei zile, de marţi până joi, când are loc primul concert al săptămânii, iar apoi să ai la dispoziţie două zile pentru concertul care are loc sămbătă. Nici o altă instituţie de gen din lumea asta întreagă nu poate concepe asemenea absurditate. Nu mai punem la socoteală numărul redus al artiştilor, care trebuie să facă faţă unei asemenea utopii.
Al treilea motiv îl reprezintă chiar numărul de spectatori, tot mai redus de la un concert la altul, în special la cel de sâmbătă. În timpul mandatului alcătuit din tandemul Corneliu – Dorel, a fost atinsă o cotă istorică pentru Filarmonica din Arad, la un concert de sâmbătă fiind prezenţi în sală… şase spectatori!!!
Dorele, fă şi tu o faptă bună: fă pa, pa din mânuţe şi pleacă! Încotro vezi cu ochii! Măcar despre Corneliu Văcean ştim o treabă: personajul e pus pe distrus, pe făcut rău la oricine şi la cine apucă. Altceva nu ştie, sărmanul. Ăsta nu mai provoacă silă de mult, ci milă. Îţi vine să-l gâdili pe creştet când se strecoară printre oameni. A mai încercat el ceva cu maşinile, dar a ţintit prea sus, la merţane, de l-au prins ăştia pe cameră şi l-au dat pe toate televiziunile (apropo, Orban are un mare rol în toată treaba asta). Bine, Cornel spune că nu e adevărat, că nu este el în imagini, bla, bla, bla. Aşa o fi, nu l-am auzit niciodată minţind…
Una peste alta, prefer doi văceni la o mie de orbani. Aşa că Cornele, rămâi acolo unde eşti. Nouă ne place despre tine.
P.S. – Titlul reprezintă, bineînţeles, o glumă şi nu trebuie luat în serios, la fel cum ar fi trebuit procedat şi cu substantivul din propoziţie
