bogdan-tintoiOchii lui mari nu erau întrebători, cum sunt toți ochii copiilor. Scânteiau și erau plini de hotărâre. În sala de antrenament de la vechea bază Constructorul de pe malul Mureșului l-am întâlnit prima dată, sensei Dan Duma conducea acolo antrenamentele clubului Banzai. Băiatul strâns la mijloc de o centură albastră avea 13 ani. Ținea garda ridicată.
Era așa de doi ani, para lovituri pe care niciun copil din lume n-ar trebui să le primească. Se întorsese în sala de antrenament atunci, în 2009, după ce tocmai învinsese hâda boală numită Sarcom Ewing, cancer osos.
La patru ani fără o săptămână, exact înainte de termen, cancerul recidivase. „De ce plângeți? L-am învins o dată și o să-l mai înving!”, le-a spus părinților și fra­telui său. Au făcut scut în jurul lui. Și-au oprit toți lacrimile cu efort supraomenesc și Bogdan a continuat să lupte contra bolii cu o maturitate tulburătoare. Pe 8 aprilie își sărbătorise majoratul.
Miercuri, lupta lui Bogdan Țintoi s-a sfârșit. Poate, acolo sus, un înger și-a lepădat aripile, a îmbrăcat un kimonou alb imaculat și s-a încins la brâu cu o centură
albastră, să încerce să-i mângâie pe cei rămași.
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău, copil bun!

Recomandările redacției