colocviu

Sala Festivă a Consiliului Judeţean Arad a găzduit cea de-a II-a ediţie a Colocviului Naţional al Revistelor de Cultură, Arad,7-9 mai 2015.

Pornit din iniţiativa poetului Vasile Dan, redactorul şef şi născătorul revistei „Arca“ Arad, acest colocviu, ajuns la a doua ediţie, a adunat la Arad spuma scriitorilor din România, reprezentanţi a 20 de reviste de cultură din România, Serbia şi Republica Moldova.

Tema acestei ediţii a colocviului a fost „Afinităţi literare, alianţe legitime, coterii“

În prezidiu au luat loc Gabriel Chifu, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Ana-Maria Dragoş, preşedinta Centrului Cultural Judeţean Arad, poetul Vasile Dan, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România Filiala Arad şi criticul literar Alexandru Cistelecan.

Nicolae Ioţcu a declarat că instituţia pe care o conduce este implicată în susţinerea culturii în judeţul Arad, prin Centrul cultural Judeţean.

Ana-Maria Dragoş, la rândul ei, a afirmat că în strategia centrului pe următorii ani are în vedere sprijinirea în continuare a revistelor „Arca“ şi „Monitorul Cultural“.

Vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor, Gabriel Chifu, a atins în cuvântarea sa, sensibila problemă a finanţării de către stat a revistelor de cultură.

Moderatorii colocviului „Afinităţi literare, alianţe legitime, coterii“ au fost Vasile Dan şi Alexandru Cistelecan.

Pe marginea generoasei şi incitantei teme au opinat scriitorii: Vasile Dan (cu intervenţii pe parcurs), Gabriel Chifu (cu intervenţii în repetate rânduri), Alexandru Cistelecan, (cu răspunsuri prompte, pe loc), Dagmar Maria Anoca, Aurel Pantea, Cornel Nistea, Dan Cristea, Daniel Cristea Enache, Marius Chelaru, Gheorghe Schwartz, Slavomir Gvozdenovici, Ion Mureşan, Ovidiu Nuşfelean, Cristian Preotu, Ioan Matiuţ, Ion Moldovan, Paulina Popa şi Daniel Săuca.

Vineri, după masa de prânz, participanţii la colocviu au plecat spre Şiria unde au vizitat Muzeul Memorial „Ioan Slavici“. Apoi, cu ajutorul primarului Şiriei, Valentin Bot care a improvizat un Teatru de Vară în faţa Casei Memoriale „Ioan Slavici“, poeţii prezenţi au recitat din creaţiile lor.

A urmat o masă festivă oferită de Primăria Şiria, stropită din belşug cu picanterii, cadru în care scriitorii au discutat despre literatura futuristă din zona deluroasă şi despre impactul vinului de Podgorie asupra imaginaţiei scriitorilor douămiişti.

Şi pentru că în chiar acea zi, vineri, 8 mai poetul Vasile Dan şi-a aniversat ziua de naştere, toţi cei prezenţi i-au cântat plini de nobilă simţire, „Mulţi ani trăiască!“

Deşi cu puţină întârziere, îi spunem şi noi: La mulţi ani, Vasile Dan!

 

Recomandările redacției