proiect verde

Un număr de opt şcoli din judeţ s-au dotat cu calculatoare, după ce au participat la concursul „Gândeşte Verde, Vezi Verde”, organizat de Consiliul Judeţean, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. Calculatoarele sunt premii pentru participarea la concurs.

Cele opt şcoli câştigătoare au intrat în posesia premiilor, constând în cinci calculatoare atribuite fiecarei şcoli.

Consiliul Judeţean a propus organizarea concursului tematic „Gândeşte Verde, Vezi Verde”, în vederea implicării elevilor în activităţi educative. Concursul a vizat dezvoltarea abilităţiilor practice ale elevilor pentru creşterea interesului pentru natură şi mediu.

În cadrul concursului s-au plantat pomi fie în curtea, grădina şcolii ori în apropierea unităţilor şcolare. Peste 1.000 de pomi au fost împărţiti celor 23 de şcoli înscrise în concurs. „Copiii implicați au fost foarte receptivi. Nimic nu mă bucură mai mult decât atunci când putem face ceva pentru copii pentru că ei sunt cu adevărat cei pentru care muncim și ca părinți, și ca oameni angajați în administrația locală. Am luptat pentru a asigura condiții de învățătură pentru copiii de la sate. Astăzi, în județul Arad, aproape fiecare comună are școală cu personal calificat și cu toate utilitățile necesare desfășurării procesului de învățământ în condiții optime, inclusiv prin construirea de săli de sport. Trăim într-o epocă în care tehnologia joacă un rol central în educația și în viața noastră. Dotarea școlilor cu computere este, de aceea, o necesitate. Nu trebuie să uităm însă niciodată de grija față de mediu și că toate produsele noastre tehnologice, oricare ar fi acestea, trebuie să afecteze cât mai puțin mediul. Campania noastră vizează depotrivă educația în spirit modern și în acord cu valorile umaniste. Mai există un motiv pentru care am desfășurat această campanie. Sunt convins că, peste ani, copiii își vor aduce aminte că au plantat un copac în grădina școlii. Oriunde vor ajunge în lume, nu vor uita niciodată de unde au plecat și poate chiar se vor întoarce din când în când la școala care i-a făcut oameni”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Unităţile şcolare premiate cu calculatoare sunt: Şcoala Gimnazială Iacobini, Şcoala Gimnazială Vladimirescu, Şcoala Gimnazială Buteni, Liceul „Mihai Viteazu” Ineu, Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna”, Şcoala Generală “Iustin Marşieu” Socodor, Şcoala Gimnazială Grăniceri, Şcoala Gimnazială “Virgil Iovanş” Şofronea. Valorea totală a fost de 98.000 de lei.

„Am plantat 60 de pomi în şcoală, în această ediţie de concrs. Am participat pentru a doua oară la campania «Gândeşte Verde, Vezi Verde». Copiii au fost doritori să participe la plantări şi sigur vom participa şi anul viitor“, a spus Crişan Teodor, director al  Liceului „Mihai Viteazu” Ineu.

Recomandările redacției