Temeinic de… rezonabil

Cei mai înțelepți spun că viața, sănătatea și libertatea sunt cele mai de preț valori ale unui om. Iar acest achilibru este atât de fragil și, în același timp atât de ușor de rupt. Mai ales când este vorba de libertatea unui om, la modul dramatic. Adică dincolo sau dincoace de gratii. Iar asta pornind chiar de la premisa principală care face ca libertatea  să fie o condiție a demnității umane. Și de aceea, starea naturală a omului este cea de libertate. La noi în ultima perioadă de timp starea de arest preventiv a persoanelor trimise în judecată este intrată în cotidian, Un denunț, o propunere a procurorului, multe televiziuni și soarta omului pentru cel puțin 30 de zile pare și în multe cazuri este pecetluită. Chiar dacă decizia îi aparține judecătorului, presiunea publică este uriașă. Și omul este la răcoare, deși procesul în fond nici nu s-a declanșat măcar. Nemaivorbind aici de faptul că nu s-a dat o sentință. Iar asta se face la acest moment, potrivid Codului de procedură penală pentru „suspiciuni rezonabile”. Chiar termenul este unul extrem de lax.  Formulă care poate fi interpretată în fel și chip. Iar spațiul de „manevră” și interpretare fiind unul extrem de generos oamenii
s-au și trezit în stare de arest preventiv. Ceea ce oricum am întoarce lucrurile nu este normal într-o țară membră a Uniunii Europene și cu pretenții de respectare a drepturilor omului. A, sigur pentru infractorii periculoși recidiviști care au săvârșit crime, violuri, tâlhării și reprezintă un pericol pentru societate, reacția de izolare, deci de arest preventiv, este una absolut normală. Această decantare am făcut-o pentru a clarifica lucrurile. Acum lucrurile, s-au întors şi în Senat s-a  votat cu o imensă majoritate schimbarea. Practic a fost o cădere în trecut. Potrivit motivaţiei senatorilor care au iniţiat amendamentul, noua formulare este „mai apropiată de principiul de drept, consacrat, conform căruia cercetarea în stare de libertate este regula, iar dispunerea unor măsuri de arest să fie excepţia”. Senatorii mai consideră că, în vechiul Cod de procedură penală, măsura arestării preventive faţă de un acuzat putea fi luată numai „dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”, iar în noul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la 1 fe­bruarie 2014, condiţia de „probe şi indicii temeinice” a fost înlocuită cu cea de „suspiciuni rezonabile”.
Faptele au arătat că dintr-o măsură excepţională, arestul preventiv a devenit  o regulă, fiind suficientă existenţa unui simplu denunţ ca ea să poată fi luată.  Iar plimbarea cu cătuşe a acuzaţilor în faţa opiniei publice a devenit ceva cotidian. Ceea ce nu este nici pe departe normal. Căci în afară de excepţiile menţionate mai sus, starea de libertate şi prezumţia de nevinovăţie trebuie să fie ipoteza de la care se pleacă. Dacă o sentinţă infirmă acest lucru situaţia se schimbă. Dar numai atunci. Pentru că un om nu este privat de libertate dacă asupra probelor aduse în instanţă planează semne de întrebare. Cum s-ar numi „dubii rezonabile”. Numai că asta se întâmplă în justiţia de factură anglo-saxonă. La noi suntem în faza de proiect de revenire de la „suspiciuni rezonabile” la „indicii temeinice”. Un pas temeinic de… rezonabil.