bomba

O bombă artizanală a fost descoperită într-un autocar plin cu pasageri, care efectua o cursă de la Praga (Cehia) către Varna (Bulgaria). Autocarul aparţine unei firme din România şi este înmatriculat în Bulgaria, la bordul vehiculului, care urma să traverseze România, fiind inclusiv cetăţeni români. Terorişti din cadrul reţelei sunnite Stat Islamic sau din alte organizaţii islamiste ar putea fi organizatorii complotului care a vizat autocarul ce se deplasa pe ruta Cehia – Bulgaria, conform Mediafax.

Incidentul s-a petrecut duminică după-amiază la Budapesta. Dispozitivul exploziv a fost descoperit într-un bagaj care nu aparţinea nici unuia dintre pasagerii aflaţi la bordul autocarului. Bomba, care era amplasată într-o canistră cu combustibil, a fost descoperită, după ce şoferul autocarului a simţit un miros ciudat şi s-a dus să verifice compartimentul de bagaje. El a descoperit canistra, care era aşezată alături de bagajele obişnuite ale pasagerilor şi se vărsase. O echipă de genişti a fost chemată, iar pasagerii au fost evacuaţi şi transferaţi într-un alt autocar, cu care au ajuns luni dimineaţă la Varna.

Pasagerul care a amplasat bomba în autocar este un cetăţean ceh sau slovac. Acesta avea un bilet de la Praga către Bratislava, dar a coborât la Brno (Cehia) şi nu s-a mai întors la autocar.

În autocar erau 34 de pasageri, inclusiv cetăţeni români, relatează site-ul ungar HVG.hu. Traseul autocarului includea traversarea teritoriilor Cehiei, Slovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei. Incidentul este investigat de autorităţile din Cehia, Slovacia, Ungaria şi România.

Recomandările redacției