SANYO DIGITAL CAMERA

  • Domnule Șcheau, cum vedeți din poziția de deputat PNL de Arad în Comisia Juridică a Camerei Deputaților recenta condamnare a președintelui executiv PSD Liviu Dragnea și tot iureșul din jurul acestei decizii?
  • Comportamentul PSD-ului în problema Dragnea este scandalos și sfidează o hotărâre a celei mai înalte instanțe din România. PSD-iștii care îl plâng acum pe domnul Dragnea încearcă să intoxice opinia publică cum că ar fi fost condamnat pentru că a încurajat oamenii să vină la vot, nu pentru că, de fapt, acesta a încălcat legile aducând cu forța oameni la vot sau încurajând militanții PSD să falsifice voturi în secții. PSD dă în Parlament o luptă acerbă împotriva statului de drept, dar opoziția PNL își va face și în continuare datoria și va încerca să oprească aceste derapaje. Avem alături de noi comunitatea democratică, organismele internaționale, pe președintele Iohannis care deja a anunțat că nu va promulga modificările forțate de PSD și, nu în ultimul rând, cetățenii români care s-au săturat de aceste manevre ale PSD-ului.
  • Cum evaluați activitatea Guvernului legată de teme care au suscitat multe controverse și care au legătură directă cu viața de zi a cetățenilor, și mă refer la Codul Silvic, Codul Fiscal, impozitarea bacșișului sau cardul de sănătate?
  • Un dezastru! Experimente pe spinarea românilor! Impozitarea bacșișului a fost un spectacol grotesc, e greu să mai găsim un alt caz în care un guvern își anulează propria ordonanță după mai puțin de două săptămâni de la emiterea ei. În cazul cardului de sănătate, Guvernul nu a făcut o minimă campanie de informare a cetățenilor, sute de mii de români nu l-au primit încă, doctorii nu au cititoare de carduri. Codul Fiscal nu are calcule realiste și nu are o prioritizare corectă a reducerilor fiscale pentru a crea locuri de muncă în economia privată. Cât despre Codul Silvic, am putut fi martorii unei campanii de manipulare pusă în operă de liderii PSD, în frunte cu Victor Ponta, cei care au patronat de 25 de ani defrișările masive, care sunt implicați în dosare DNA privind furtul pădurilor. PNL susţine adoptarea unui Cod Silvic care priveşte în primul rând funcţia de protecţie a pădurii, iar prin actuala formă a actului normativ nu se iau măsuri pentru reducerea tăierilor ilegale.
  • Cum au fost afectați arădenii de acești trei ani de guvernare Ponta?
  • Această aniversare a fost mai degrabă o comemorare, cel puțin în ceea ce îi privește pe arădeni, ale căror interese au fost sacrificate în cei trei ani de guvernare Ponta. Sunt câteva teme pe care le-am urmărit constant în activitatea mea ca parlamentar prin instrumentele pe care le am: interpelări, declarații politice, amendamente legislative: pasajele peste Centura Aradului, unde nici anul acesta nu vom avea lucrările finalizate, lucrările de modernizare a străzii Constituției, blocate și ele din lipsa alocărilor de la Guvern, transferul Cetății Aradului către Primărie, în continuare tergiversată de MapN, reconstrucția și extinderea corpului B a Colegiului Național „Preparandia- Dimitrie Țichindeal” pentru a asigura spațiile necesare elevilor
  • În încheiere, domnule Șcheau, cum intenționați să comunicați direct cu cetățenii Aradului și în continuare?
  • În primul rând, faptul că următoarele alegeri parlamentare nu vor mai fi uninominale nu trebuie să schimbe modul în care parlamentarii se raportează la electorat. Este nevoie de aceeași legătură directă cu cetățeanul, aceeași implicare în problemele comunității. De aceea eu voi fi și în continuare în permanent dialog cu arădenii, îi voi consulta și voi încerca să le reprezint interesele. Voi avea ocazia să intru în direct cu arădenii chiar în această săptămână, mai precis joi, 21 mai, de la orele 21, în cadrul emisiunii „Ghilea Show” de la TV Arad. Va fi o emisiune interactivă în care arădenii vor avea posibilitatea să intre în direct prin telefon și să adreseze întrebări.

Recomandările redacției