popa-stratilaRuptura dintre UTA și Adrian Voicu e pe cale să producă reintrarea lui Adrian Popa în prima echipă roș-albă. Fotbalistul care a împlinit 25 de ani acum o săptămână a început sezonul ca titular al postului de fundaș dreapta. Acolo s-a regăsit în primele patru etape, iar în meciul cu Pandurii II de acasă (2-1) a reușit o centrare de gol.
Voicu, inițial mijlocaș drept, a intrat în primele trei runde în repriza secundă și a apărut în primul unsprezece odată cu meciul contra Filiașiului (1-1, etapa a V-a), a făcut atunci pereche cu Popa, mijlocaș respectiv fundaș. Apoi, Roli Nagy l-a coborât pe piteștean pe poziția lui ”Cursă”, în dreapta defensivei, de unde nu s-a mai mișcat până după tristul episod de sâmbătă. Cu o excepție: înaintea meciului cu Știința Turceni din tur (etapa X), s-a accidentat la încălzire, locul i-a fost luat de Adi Popa, care a arătat că se poate conta oricând pe el.
La sfârșit, Voicu are un total de 20 de meciuri în tricoul UTA-ei. A marcat cinci goluri, în tur: cu Mehedinți (3-0), Lugoj (3-0), Mama Mia (2-2, a punctat din penalty), Hunedoara (4-2), iar  în retur: cu Motru (5-3).
În acest timp, Adi Popa a rămas în circuitul primei echipe, s-a pregătit sub comanda lui Roland Nagy, a depășit o accidentare și, în câteva rânduri, a prins lotul de 18. Pare favorit să revină în unsprezecele de start la Mama Mia.
„S-a pregătit mereu bine, era întotdeauna o soluție. A avut concurență cu Voicu, autor al unor jocuri constante, și cu tentă defensivă și cu tentă ofensivă. Cum a spus și el, la nivelul Ligii a III-a, a fost un fundaș cu cinci goluri marcate, e o pierdere din acest punct de vedere. Dar face parte din viața unei echipe. Noi sperăm să ne bucurăm chiar de vineri de îndeplinirea obiectivului. Am folosit până acum 25 de jucători, o cifră mare, dar susțin în continuare că avem un nucleu bun, indiferent de ce se spune”, a comentat antrenorul Roland Nagy, care, în anul petrecut în Liga a IV-a, l-a reprofilat pe „Cursă” ca fundaș drept, iar la final l-a indicat drept unul dintre cei mai constanți utiști.
Soluție pentru banda dreaptă a defensivei arădene poate fi și Erich Wild (21 de ani), în cazul căruia se poate ține cont că e și „sub vârstă”.

Recomandările redacției