După ce vreme de un sfert de secol pădurile patriei au căzut, mai mult sau mai puțin legal sub atacul drujbelor, ne-am trezit că avem munții cam golași. În schimb avem vijelii, alunecări de teren și inundații mult mai frecvente față de acu două, trei decenii. Munca de o viață a unora  a fost luată precum o coajă de nucă și dusă de ape. După, rămân: jale, mult mâl și familii care trebuie să o ia de la început. Fără nimic, doar cu hainele de pe ei și cu promisiunea că va fi bine. Numai că binele acesta, deși pare că-i lângă noi, fuge precum umbra și nu-l mai atingi niciodată. Și până atunci, potrivit unor organizații nonguvernamentale, în România se taie acum cam trei  hectare de pădure pe oră, echivalentul a șase terenuri de fotbal puse una lângă alta. Problema nu este însă de ieri, de azi. Numai că  la acest moment oamenii s-au trezit și au ieșit în stradă. La București au fost vreo patru mii. Asta într-un oraș care are  o populație oficială de două milioane de locuitori. La un concert de-al unei vedete internaționale de mâna a doua spre a treia se adună cel puțin de cinci ori mai mult. Acum s-au trezit, într-o măsură care nu are o anvergură populară. Chiar dacă acest lucru convine sau nu, este un fapt. Să nu fie un pic prea tardivă. Firme germane și austriece sunt deja în poziții privilegiate în piața lemnului din România. Și exploatează într-un ritm amețitor. Iar companiile românești în materie sunt la mâna acestora, iar în final trebuie să le vândă materia primă.  Acum un nou Cod Silvic este în dezbatere. Social-democrații vor să-l promoveze, liberalii au găsit multe articole cu care nu sunt de acord. Ei spun că se vor fragmenta suprafețele și cele de până la 10 hectare vor putea fi exploatate fără vreun amenajament silvic.. Colac peste pupăză cererea de reexaminare a Codului solicitată de către președintele Iohannis a fost respinsă. Și, cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, „regii” austrieci ai pădurilor românești amenință cu procese și cu pierderea a trei mii de locuri de muncă din România. Asta așa ca să se vadă bine cine conduce în țara asta. Culmea este că unii oficiali au și început să dea
înapoi, precum un câine care vede dulăul cel mare și își vâră coada între picioare. În ce țară cu pretenții o companie își permite să dea cu pumnul în masă, fără a avea consecințe? În fond   sunt nici 3.000 de locuri de muncă. O muncă care, din păcate, nu mai dă de lucru altor industrii. Pentru că lemnul se face cel mult cherestea sau combustibil solid și este exportat pentru ca acolo să se transforme în mobilă. Adică într-un produs finit cu valoare adăugată mare. Ieri, Codul silvic a fost adoptat în Cameră. Se interzice temporar exportul de lemn neprelucrat, iar acordarea licenţelor se va face mult mai transparent. Desigur, pentru ce a mai rămas în picioare din pădurile frânte şi oameni care s-au… îndoit.

Recomandările redacției