casatorie

La Starea Civilă din cadrul Primăriei Arad au fost programate pentru acest sfârșit de săptămână, 85 de căsătorii, printre cei care şi-au unit destinele la Arad fiind şi bărbați din alte țări.

Conform datelor prezentate de Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad, pentru ziua de sâmbătă au fost programate 85 căsătorii, un număr mult mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi din lunile iulie, august şi septembrie, când, în mod normal, se înregistrează un număr mare de căsătorii.

Din declaraţiile de căsătorie publicate pe pagina de internet a Primăriei Arad rezultă că vârsta mirilor care şi-au programat căsătoria pentru acest sfârşit de săptămână este cuprinsă între 20 şi 45 de ani.

Sâmbătă, la Serviciul Stare Civilă din cadrul Primăriei Arad Arad au oficiate și căsătorii în care unul dintre soți a fost de altă naționalitate decât cea română.

Astfel, printre mirii de altă naţionalitate s-au numărat un tânăr de 27 de ani din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), şi un bărbat de 33 de ani din Haifa (Israel).

Recomandările redacției