spor

Populaţia Aradului scade dramatic în fiecare lună. Datele provenite de la Direcţia Judeţeană de Statistică arată că, sporul natural la nivel de judeţ nu a mai înregistrat valori pozitive de câţiva ani. Sporul natural al unei populaţii, raportat la o anumită perioadă, reprezintă diferența dintre numărul născuților-vii şi numărul decedaților.

În lunile ianuarie, februarie, martie, populaţia judeţului a scăzut cu peste 700 de persoane, luând în calcul nivelul natalităţii şi al mortalităţii. În primele trei luni din an, în judeţ s-au înregistrat 1.695 de decese. Tot în acest interval, numărul nou-născuţilor a fost de 965. În luna martie a anului, sporul natural a fost de – 296.

Cât priveşte numărul cuplurilor care au ales să-şi unească destinele, statistica arată că, în primele trei luni din an, în Arad au fost oficiate 374 de căsătorii.Totodată, în acest interval s-au înregistrat şi 74 de divorţuri.

Recomandările redacției