blatali Poliţia elveţiană a reţinut, miercuri, la un hotel din Zurich, şapte oficiali ai FIFA, membri ai Comitetului Executiv, pentru acuzaţii de corupţie formulate din SUA. Primele informații arătau că șase oficiali ai Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) au fost arestați la Zurich pentru corupție, la cererea Statelor Unite.
„Poliția cantonală a arestat șase funcționari din fotbal (…) la cererea autorităților americane. Sunt reprezentanți ai media sportive și ai societăților de marketing sportiv implicați în scheme de plăți către înalți funcționari ai organizațiilor fotbalistice (delegați FIFA și alte persoane aparținând organizațiilor afiliate forului mondial) în schimbul drepturilor mediatice și de marketing pentru competiții organizate în Statele Unite și America de Sud’’, a arătat, într-un comunicat, Ministerul elvețian de Justiție, precizând că a acționat la cererea parchetului din districtul est al metropolei americane New York.
Aceştia sunt puşi sub acuzare pentru fapte precum spălare de bani sau organizare de grup infracţional. Printre ei se numără cei mai fideli aliaţi ai lui Blatter: Jeffrey Webb (Insulele Cayman, vicepreşedinte FIFA), Eugenio Figueredo (Uruguay, vicepreşedinte FIFA) şi Jack Warner (Trinidad – Tobago), scrie New York Times.
Autorităţile SUA îi suspectează că au primit mită, din anii 90 şi până în prezent, suma depăşind 100 de milioane de dolari, de la reprezentanţii unor firme de promovare pentru drepturile de televizare şi operaţiuni de sponsorizare.
Nouă acuzați
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a anunțat că a pus sub acuzare nouă oficiali ai Fede­rației Internaționale de Fotbal (FIFA), precum și cinci funcționari ai forului mondial, pentru fapte de corupție ce se întind pe durata a 24 de ani.
De asemenea, sediul Confe­derației de fotbal din America de Nord, America centrală și Ca­raibelor (CONCACAF), situat la Miami, a fost percheziționat în cadrul acestei proceduri, a mai precizat Departamentul de Justiție al SUA.
Prinţul Ali Bin Al-Hussein: „O zi tristă pentru fotbal”
Prinţul Ali Bin Al-Hussein, singurul opozant al lui Joseph Blatter la alegerile pentru preşedinţia FIFA, a declarat, după ce mai mulţi înalţi oficiali ai forului mondial au fost reţinuţi, la Zurich, pentru corupţie, că miercuri a fost o zi tristă pentru fotbal, informează l’Equipe.
„Cazul evoluează, apar noi detalii şi nu ar fi oportun să fac alte comentarii în acest moment”, a precizat Prinţul Ali, într-un scurt comunicat,.
Iordanianul, unul dintre cei şapte vicepreşedinţi ai FIFA, şi-a bazat campania electorală pe tema restabilirii integrităţii FIFA.
Cel de-al 65-lea Congres al FIFA se va desfăşura, joi şi vineri, în contextul unui mare scandal de corupţie, izbucnit, miercuri dimineaţa, la Zurich.
burleanuȘefii FRF îl susțin pe Al-Hussein
Preşedintele FRF Răzvan Bur­leanu şi secretarul general Gheor­ghe Chivorchian vor fi prezenţi, joi şi vineri, la Congresul FIFA, unde îl vor susţine pe prinţul Ali Bin Al-Hussein în alegerile pentru ocuparea postului de preşedinte al forului mondial, informează site-ul oficial al federaţiei.
„În zilele de 28 şi 29 mai, preşedintele Răzvan Burleanu şi secretarul general Gheorghe Chivorchian vor reprezenta Federaţia Română de Fotbal la al 65-lea Congres FIFA, unul pe agenda căruia se află şi alegerea preşedintelui forului mondial. Federaţia Română de Fotbal a analizat, împreună cu domnul Michael van Praag, situaţia privind alegerile pentru preşedinţia FIFA şi decizia conducătorului federaţiei olandeze de a-l susţine la Zurich pe prinţul iordanian Ali bin Al-Hussein, vicepreşedinte FIFA. Împărtăşim aceleaşi valori şi principii cu programul domnului van Praag şi dezvoltăm aceeaşi viziune în contextul necesităţii unei ample dezbateri legate de evoluţia FIFA. Sprijinul acordat programului său rămâne acelaşi, întrucât cele mai importante puncte din acest document dedicat reformării forului mondial se vor regăsi, în urma unui acord, în programul susţinut de prinţul Ali bin Al-Hussein. Considerăm, în continuare, că e nevoie de noi principii care să fie fixate pe agenda FIFA şi în practicile acestei instituţii. Din acest motiv rămânem constanţi în suportul pe care îl oferim preşedintelui Federaţiei Olandeze de Fotbal în acest moment deosebit de important pentru viitorul fotbalului. Federaţia Română de Fotbal va susţine la acest congres decizia domnului Michael van Praag, în speranţa dezvoltării unui parcurs bazat pe transparenţă, bună guvernanţă şi un rol mult mai activ pentru FIFA în susţinerea fenomenului fotbalistic”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al FRF.

Recomandările redacției