EroiCa în fiecare an odată cu Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor căzuţi pentru apărarea patriei. La fel ca în toată ţara şi în comuna Ghioroc a fost organizată o ceremonie de comemorare a celor căzuţi pentru apărarea României. La Monumentul Eroilor din centrul comunei Ghioroc, elevii Şcolii Generale Ghioroc împreună cu profesorii au păstrat un moment de reculegere şi au depus flori în cinstea eroilor neamului.
La fel ca şi ceremonia organizată de către Primăria din Ghioroc, s-a ţinut în fiecare sat al comunei Ghioroc o slujbă de parastas în memoria celor căzuţi la datorie pentru apărarea ţării.
Astfel, la Parohia din Miniş, pe lângă sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena, hramul bisericii care a căzut în aceaşi zi cu Înălţarea Domnului, a fost oficiată slujba parastasul într-o atmosferă solemnă demnă de o asemenea ocazie. La eveniment a fost prezent şi profesorul doctor Virgil Valea care a vorbit despre eroi în general, despre eroism, şi nu numai despre cei care au căzut pentru patrie ci şi cei care au supravieţuit, care la rândul lor sunt tot eroi; de asemenea, a amintit şi de luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial care s-au dat în jurul bisericii din Miniş, turnul bisericii fiind şi bombardat în data de 17 septembrie 1945 fiind reconstruit după terminarea războiului pe timpul preotului Traian Baltă.
„Este o legătură strânsă între praznicul Înălţării Domnului şi comemorarea eroilor. Precum Hristos a biruit pe diavol prin toată opera Mântuitoare: patimă, moarte, înviere şi înălţare, aşa şi eroii şi-au dat ce au avut mai scump, viaţa pentru apărarea ţării“ a spus părintele Ioan Florea, preot al Parohiei Ortodoxe din Miniş.
La fel ca la Miniş, slujba de comemorare a eroilor a fost ţi­nută şi la Biserica Ortodoxă din Ghioroc, la crucea din curtea bi­sericii înălţată chiar de cei care au luptat la luptele de la Păuliş din Al Doilea Război Mondial. „Pentru noi românii, eroii sunt cei care au luptat pentru păstrarea gliei şi a credinţei strămoşeşti pe care le-au moştenit de la părinţii şi strămoşii lor. Pentru aceasta au luptat în special împotriva cotropitorilor, fie barbari, fie mai târziu, în lumea modernă, în cadrul diferitelor războaie şi mai ales a celor două războaie mondiale. La noi în general sărbătoarea eroilor în ziua de Înălţare a Domnului este dedicată celor care au murit pentru apărarea ţării şi a credinţei strămoşeşti“ a spus preotul Mircea Ciorogariu, parohul din Ghioroc.
„Sărbătoarea Înălţării Dom­nului coincide cu sărbătoarea eroilor celor care s-au sacrificat pentru glorie şi libertate, ca noi astăzi să ne putem exercita credinţa în libertate fără a fi supuşi de alte popoare. În fiecare an, la fel ca eroii patriei, la sărbătoarea Înălţării Domnului ne înălţăm şi noi sufletul către Dumnezeu ca o răsplată a da­rurilor care Dumnezeu le revarsă aspura noastră“ a spus părintele Petru Jula, parohul din Cuvin în cuvântarea de după slujba de parastas închinată eroilor români.

Emilian Ciorogariu

Recomandările redacției