rusalii
Peste 300 de poliţişti arădeni vor acţiona, în perioada Rusaliilor Ortodoxe, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
În vederea bunei desfăşurări a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Rusaliilor Ortodoxe, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a luat toate măsurile necesare pentru ca evenimentele organizate în perioada 29 mai – 1 iunie a.c. să se desfăşoare în siguranţă, fără afectarea cadrului general de ordine şi siguranţă publică.
Pentru conducătorii auto care se deplasează spre localităţile şi zonele turistice şi de agrement, poliţiştii rutieri le recomandă acelora care au trasee lungi de parcurs să plece la drum numai dacă sunt odihniţi, pentru a evita să adoarmă la volan, să adapteze viteza la condiţiile carosabilului şi să respecte distanţa între autovehicule, să evite manevrele imprudente, cum ar fi depăşirea coloanelor.
Pe drumurile publice din judeţ şi pe principalele artere de acces către zonele turistice, 27 de poliţişti din dispozitivele rutiere vor acţiona în medie, zilnic, pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii de evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză.

Sărbători în linişte
Pentru a petrece Sărbătoarea Rusaliilor în linişte, poliţiştii recomandă:
-Adoptaţi un comportament preventiv, pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare!
-În zonele aglomerate din pieţe, bazare, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult, manifestaţi atenţie sporită asupra banilor sau altor obiecte personale!
-Luaţi la dumneavoastră doar sumele necesare unor plăţi curente!
– Nu stabiliţi relaţii de prietenie cu orice persoană care pare sociabilă! De cele mai multe ori, infractorii pozează în persoane binevoitoare, care vor „să vă ajute”;
– Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau discotecă şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase;
– Nu consumaţi alcool în exces şi nu vă antrenaţi în dispute sau altercaţii!
– Respectaţi limitele de viteză stabilite pentru fiecarea categorie de drum!
– Nu conduceţi după ce aţi consumat băuturi alcoolice!
– Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi, încercaţi să evitaţi conflictele, iar în caz de urgenţă sunaţi la numărul 112.

  • undeebunulsimt? spune:

    Exraordinar, cum lucreaza politistii numai de sarbatori, dupa „super-titlul” articolului…

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției