nebunul revine
Update:
După lungi negocieri, căţărătorul de ocazie Ioţa a fost convins de forţele de ordine să coboare. În timp ce cobora, pentru a nu-i mai veni alte idei, acesta a fost agăţat de jandarmi şi pompieri şi coborât cu picioarele pe pământ.

Excentricul Ioţa s-a urcat din nou pe Podul Traian, luni, în jurul orei 13,00, la nici zece zile de la prima tentativă, ameninţând că se sinucide. Evident, cu o sticlă de bere-n mână, ca data trecută…
Şi tot la fel ca data trecută, la faţa locului zeci de forţe de ordine – pompieri, poliţişti sau paramedici – au fost mobilizate să intervină, pentru salvarea tânărului de 35 de ani.
Reamintim că pe data de 23 mai, bărbatul cu probleme psihice s-a urcat pe scheletul metalic care susţine podul care face legătura cu Aradul Nou şi, fără să revendice ceva anume, a făcut un adevărat spectacol, maimuţărindu-se, scoţând sunete care imită animale şi tot felul de alte onomatopee.
Întreaga scălâmbăială a fost udată din plin şi cu câteva sticle de bere pe care excentricul bărbat avusese grijă să şi le ia cu el în mica-i aventură.
Pompierii au încercat să-l convingă încercând să comunice cu el inclusiv pe limba maternă (maghiară) sau chiar l-au momit cu câteva sticle de bere pe care le cumpăraseră de la un magazin din zonă, însă fără niciun rezultat.
În cele din urmă, Ioţa s-a coborât de pe scheletul metalic al podului de bună voie şi a fost transportat la un spital pentru analize.

Recomandările redacției