Tismaneanu

Conferinţa “Bătălia pentru spaţiul public: Intelectuali şi politică în România post-comunistă”, susţinută de Vladimir Tismăneanu, va avea loc, miercuri, 3 iunie, de la ora 18.00, în sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad.

Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad şi se constituie ca un fel de avanpremieră a festivalului de literatură Discuţia Secretă, festival care începe a doua zi.

Conferinţa va fi urmată de lansarea volumului “Efigii ale unui coşmar istoric”, recent apărut la editura Humanitas, sub semnătura lui Vladimir Tismăneanu. Prezentarea volumului va fi făcută de criticul literar Mircea Mihăieş şi istoricul Marius Stan.

În Efigii ale unui coşmar istoric, carte gândită ca o galerie a portretelor în clarobscur, în care apar magnații vechiului regim, Vladimir Tismăneanu este interesat de caracterologia epocii totalitare din România de după 1945 şi de felul în care s-a construit eșafodajul puterii și, mai ales, de exponenții ei. Cititorul va găsi, așadar, aici portretele liderilor PCR și ale premierilor comunişti, membri ai formațiunii politice care a monopolizat puterea, îndeosebi după alegerile măsluite din noiembrie 1946. Construind din biografiile liderilor comunişti un original bestiar al vremurilor moderne, Vladimir Tismăneanu explorează şi principalele instituții comuniste, între care, în primul rând, partidul, aparatul de propagandă şi poliția secretă.

Intrarea este liberă.

 

Recomandările redacției