bacjpg[1]În perioada 8 – 10 iunie 2015 s-a desfăşurat Proba A – proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, din cadrul exame­nului de bacalaureat, sesiunea iunie  – iulie 2015. Proba a fost organizată în 41 de unităţi şcolare liceale, din cele 42 existente în judeţ (candidaţii de la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” Arad au susţinut proba la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad).
Proba s-a desfăşurat conform prevederilor metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacala­ureat, atât sub aspect organizatoric (evaluarea a fost realizată de doi profesori evaluatori, fiecare evaluator a completat în borderoul individual nivelul de competenţă acordat candidatului), cât şi sub aspect logistic (sălile de evaluare au fost prevăzute cu camere audio – video, centrul de evaluare a beneficiat de personal de pază şi de personal me­dical, candidaţii au avut în sală apă şi dulciuri, sălile de evaluare au fost izolate de celelalte clase).
„Candidaţii au avut ca sarcini de lucru: receptarea mesajului scris, în baza unor texte în conformitate cu programa şcolară şi producerea unui mesaj oral, sub forma diferitelor tipuri de discursuri. În urma evaluării, candidaţii au avut posibilitatea să obţină nivelul de : utilizator mediu, sau utilizator avansat sau utilizator experimentat“, ne-a declarat profesoara Mariana Tocaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.
La probă au fost înscrişi 2998 candidaţi, din care au susţinut proba 2927 candidaţi, iar 71 candidaţi au fost absenţi. Cei 2927 candidaţi evaluaţi   au obţinut următoarele rezultate: 261 candidaţi – nivel mediu; 697 candidaţi – nivel avansat; 1969 candidaţi – nivel experimentat.
Nu au fost candidaţi eliminaţi.

Recomandările redacției