accident
Un grav accident de circulaţie, petrecut miercuri seara, în jurul orei 23,00, în plin centrul municipiului, s-a soldat cu rănirea uşoară a trei persoane. Acestea au fost transportate la spital, pentru investigaţii de specialitate.
Astfel, din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, un bărbat, de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca Audi, pe Bulevardul Revoluţiei, din direcţia Podgoria spre Teatru, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce se afla parcat regulamentar şi care a fost proiectat, ulterior, într-un alt autoturism.
Cum situaţia urma să degenereze din cauza unui posibil scandal iscat de cei implicaţi în trafic, la faţa locului au sosit şi mascaţii, care au asigurat ordinea şi liniştea publică.
“În urma impactului dintre cele trei autoturisme, au fost accidentate uşor trei persoane: un bărbat, de 41 de ani, o femeie, de 35 de ani şi un băiat, de 9 ani, ce se aflau, în calitate de pietoni, pe spaţiul de parcare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,91 mg./l. alcool pur în aerul expirat”, ne informa Ovidiu Liber, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Conform procedurii, în cauză s-a dispus recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar poliţiştii continuă crecetările.

Recomandările redacției