dusanÎn campionatul Ligii a V-a, echipa lui Marcel Dușan e autoarea unui parcurs formidabil, cu 26 de victorii și un singur egal din 27 de meciuri. Mai sunt încă trei etape, dar Victoria Felnac a încheiat de ceva timp socotelile aici și se pregătește de Liga a IV-a.
Performanța trupei pe care localnicii o alintă „VI-FE” e dublată de calificarea în Finala Cupei României. Ultimul act se joacă sâmbătă, la Șiria, începând cu ora 18,00. Victoria are trofeul în fața ei după ce a eliminat toți „granzii” din D-ul arădean și nu-și poate dori decât să treacă și de Șoimii Lipova.
„După atâta vreme, suntem bucuroși de realizări”, mărturisește Marcel Dușan, explicând că a găsit la Felnac ce și-a dorit: „Nu ne așteptam chiar la calificarea în finală, însă oamenii de aici merită, iu­besc fotbalul. Avem un grup unit, începând cu viceprimarul Ioan Malița și președintele Dan Ristin, oameni care au înțeles fenomenul.  Le-am spus de la bun început ce vreau, nu concepeam o Daciadă, ei au înțeles fenomenul, iar eu zic că nu i-am dezamăgit”.
Fost portar la echipe ca Strungul, CFR, Victoria Nădlac sau Șiria, Marcel Dușan poate zâmbi după traseul excelent din acest an.
„De 25 de ani sunt în fenomen, dar nu știu ca vreo echipă să fi dominat așa un campionat. Iar echipa asta de doi ani n-a pierdut! Ultima înfrângere a fost la Bârzava, returul campionatului trecut. Sunt vreo 60 și ceva de victorii și cam 4 egaluri”, a remarcat antrenorul lui VI-FE.
Dușan n-a dorit să-i răspundă lui Radu Pop, preșe­dintele Lipovei, care afirmase că mizează pe un avantaj care face ca scorul să fie 1-0 înaintea primului fluier. „Eu spun simplu: pentru noi e cel mai ușor joc din Cupă. Am întâlnit și eliminat până acum Pecica, Zăbraniul – pe când era locul 2 -, Crișul și Sântana. Sperăm să facem 2-1 pentru noi”, a  zâmbit goalkeeperul de altădată.
Victoria Felnac ar putea intra pe teren cu: Linguraru – Turcan, Rotar, Panin, Hettman, M. Rusz, Baroti, Topac, Maxim, Chevereşan, Petcuţ.
Finala de sâmbătă, ora 18, de la Şiria, va fi oficiată de o brigadă de arbitri formată din Alin Deac – centru, Alin Bolcaş şi Thomas Junger – asistenţi, observatori fiind desemnaţi Teodor Juşcă şi Claudiu Tripa.

Recomandările redacției