alexUn sportiv arădean în vârstă de 23 de ani, Alex Băltean, membru al echipe de polo AMEFA, este internat la un spital din Timişoara, după ce ar fi avut o altercaţie cu un poliţist, într-un club din centrul Aradului, mai mulţi martori fiind audiaţi de procurori.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad audiază mai multe persoane care ar fi fost martore la o altercaţie care a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un local din centrul municipiului Arad, dar şi în afara acestuia, şi în urma căreia un sportiv a fost rănit grav la cap, fiind în comă, conform Mediafax.
Alex Băltean, membru al unei echipe locale de polo şi instructor de înot la un club de sport, ar fi avut o altercaţie cu un poliţist de la Poliţia Rutieră Arad. Cei doi s-ar fi bătut într-un local din Piaţa Avram Iancu, iar altercaţia ar fi continuat şi afară.
Sportivul a suferit o fractură craniană şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Arad, de unde a fost transferat imediat, în stare de comă, la un spital din Timişoara.
Anchetatorii au verificat imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video al localului în care a avut loc incidentul, pentru a stabili care sunt persoanele implicate. Se pare că Alex Băltean a fost lovit de mai multe ori, şi în interiorul localului, şi în afara acestuia, iar ultima lovitură, din care nu şi-a mai revenit, s-a petrecut în afara localului, în urma căreia, acesta a fost lăsat zăcând într-o baltă de sânge, iar fractura craniană s-ar fi produs din cauza căderii. Băltean a fost preluat de SMURD şi transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Arad.
Principalul suspect, arestat pentru 30 de zile
Agentul de la Poliţia Rutieră Arad a fost reţinut pentru 24 de ore, sâmbătă seară, pentru că l-ar fi bătut pe sportivul de 23 de ani care a fost internat în comă la un spital din Timişoara, procurorii afirmând că între ei a izbucnit un conflict spontan, în urma consumului de alcool. Poliţistul nu se află la prima abatere. Acum câteva luni, când se întorcea de la o petrecere cu lăutari, acesta, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-ar fi răsturnat cu maşina între Ineu şi Arad.
Procurorii Parchetului de pe lân­gă Tribunalul Arad au dispus sâmbătă seara, în urma unor audieri, re­ţinerea pentru 24 de ore a agentului Claudiu Dărăbuţ, de la Poliţia Rutieră Arad, iar duminică, judecătorii au acceptat propunerea de arestare preventivă a acestuia pentru 30 de zile, astfel că măsura preventivă a fost implementată imediat.
Procurorii spun că poliţistul a recunoscut că a avut o altercaţie cu sportivul, ambii fiind sub influenţa alcoolului. Cei doi nu se cunoşteau, dar sportivul cunoştea persoane din anturajul poliţistului, care se aflau împreună cu agentul într-un local din centrul Aradului. Conflictul a izbucnit când Băltean a mers la masa acestora.
Poliţistul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnul, atât în local, cât şi în stradă. Procurorii spun că poliţistul era în timpul liber în momentul comiterii faptei. Vești bune în ceea ce privește starea lui Alex Băltean. Se pare că, victima și-a des­chis ochii în cursul după-amiezii de sâmbătă și i-a recunoscut pe apropiați. Urmează noi investigaţii medicale pentru a se stabili tratamentul ce va fi implementat, în condiţiile în care Alex Beltean respiră singur, fără ajutorul aparatelor.

  • Maria Ana Paul spune:

    Cautam colaboratori seriosi! Ofertă speciala pentru cei care vor să faca bani in timpul
    liber sau full-time. Vei lucra intr-o echipa cu experientă, iar rezultatele
    sunt deja dovedite. Te vei convinge imediat ca ai facut cea mai buna alegere!
    Pentru mai multe detalii, cauta-ma acum la adresa de email: mariana.mitru@gmail.com

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției