campanie sarcina

Campania de prevenire a sarcinii nedorite a fost lansată în premieră în județ. DGASPC Arad, în parteneriat cu fundaţia SERA implementează începând cu această lună, timp de un an şi jumătate, un proiect de prevenire a sarcinii nedorite. Proiectul este concretizat într-o campanie de informare şi consiliere a femeilor.

„Prin implementarea proiectului, DGASPC Arad urmăreşte să ofere femeilor care sunt însărcinate și  care ajung în situaţia de a renunța la sarcină sau de a-şi abandona copilul, sprijinul necesar pentru evitarea și chiar înlăturarea situației de risc ce poate apărea și pe care nu o pot rezolva fără consiliere şi ajutor din partea personalului specializat. În vederea acordării sprijinului şi consilierii, odată cu apariţia cazurilor de risc sau pentru prevenirea acestora, în cadrul DGASPC Arad se înființează echipa mobilă de  prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educaţie contraceptivă şi planning familial,  formată dintr-un asistent social și un asistent medical, angajaţi ai DGASPC Arad“, a susținut Erika Stark, director DGASPC Arad. În campanie vor fi angrenate femeile care trăiesc în condiţii grele de viaţă, cu risc social crescut, care se află în situația de a-și abandona copilul și care solicită ajutorul DGASPC sau altor instituții; femeile care au abandonat unul sau mai mulți copii; adolescentele active sexual și femeile care se adresează direct instituției sau echipei mobile. „Se ştie că o femeie însărcinată este foarte vulnerabilă şi de multe ori, presiunile care se exercită asupra ei sunt enorme. Atunci când se află într-o asemenea situaţie este important să nu ia o decizie pripită. Astfel, prin derularea acestui proiect i se oferă gratuit servicii de consiliere şi sprijin de specialitate. Consilierea înseamnă o discuţie cu specialişti cu experienţă din instituţia noastră, este strict confidenţială, astfel că femeile pot apela cu toată încrederea la noi, vom face tot ce ne stă în putinţă să-i fim alături”, a mai spus Erika Stark, director general DGASPC Arad.

În evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad figurează, în ultimii trei ani, un număr de 760 solicitări venite din partea unitaților sanitare de pe raza județului privind cazurilor unor copii sau cupluri mamă minoră–copil, aflați în situație de risc.

Recomandările redacției