distrugere
Un echipaj din cadrul Grupei de Jandarmi și Ordine Publică Lipova, aflat în misiune în zona localității Ghioroc, a sesizat, în noaptea de 14 iunie a.c., că un autoturism are mai multe avarii.
În urma investigațiilor efectuate de către aceştia, au fost depistați doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, care, pe fondul unor neînțelegeri anterioare avute cu proprietarul mașinii, dar şi a consumului excesiv de alcool, în timp ce se aflau în parcarea din zona Bălții Ghioroc, au spart luneta și geamul din spate a autoturismului.
Jandarmii au întocmit, în acest caz, actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul sâvârşirii infracţiunii de “distrugere”.

Recomandările redacției